sâmbătă, 14 februarie 2009

Capetele de afiş ale zilei de duminică

Duminică sunt câteva meciuri de mare atracţie în campionatele din Europa. Am făcut o selecţie personală a celor mai interesante partide, pe care mi-am propus să le urmăresc mâine. Şi să le luăm pe rând, în ordinea desfăşurării lor, la ora României.
ora 13.30, Ajax Amsterdam - Feyenoord Rotterdam
Este clasicul Olandei, chiar dacă poziţiile din clasament nu recomandă a fi un derby. Ajax ocupă locul 3, cu 42 puncte, în vreme de Feyenoord a ajuns tocmai pe locul 12, cu numai 24 puncte. Partida se va juca pe impunătoarea Amsterdam ArenA şi va fi arbitrată de Pieter Vink, un arbitru de 42 de ani, care se află din anul 2004 pe lista FIFA. Conform site-ului clubului Feyenoord, formaţiile probabile sunt: Ajax: Stekelenburg - Van der Wiel, Wielaert, Vermaelen -Gabri, Anita, Sulejmani, Vertonghen - Sarpong, Suárez, Emanuelson. Feyenoord: Timmer -Tiendalli, Lucius, Bahia, Leerdam - El Ahmadi, Tomasson, Fer - Slory, Makaay, Biseswar. Din păcate, prognoza meteo nu este prea favorabilă fotbalului, la Amsterdam anunţându-se ploaie şi numai 4 grade.
ora 14.30, Celtic Glasgow - Glasgow Rangers
Un alt clasic, de această dată al Scoţiei. Partida întruneşte cu adevărat criteriile unui derby opunând formaţiile clasate pe primele două locuri în clasamentul campionatului scoţian. Cetic se află pe primul loc, cu 55 puncte, urmată la numai două puncte de rivalii eterni de la Rangers. Onoarea de a conduce acest derby o va avea arbitrul Culam Murray, de 42 de ani, arbitru FIFA din anul 2005. La ora jocului vor fi aproximativ 7 grade, dar umiditate, fiind posibilă chiar brumă. ora 17.00, FC Basel - Grasshopers Zurich
Două dintre cele mai cunoscute echipe ale Elveţiei, chiar cu prezenţe în Champions League, se confruntă pe "St. Jakob Park". Gazdele ocupă locul al doilea, cu 38 puncte, în vreme ce "lăcustele" din Zurich sunt pe locul al patrulea cu 29 puncte. Ar putea fi un meci interesant, partidele din Ţara Cantoanelor fiind, în general, mai puţin prezente printre capetele de afiş ale disputelor europene. La ora partidei, la Basel este prognozată o temperatură de -1 grad, iar cerul va fi parţial noros.
ora 21.30, Inter Milano - AC Milan
Clasicul milanez. Singura confruntare dintre cele prezentate în care ar putea apărea şi un român - Cristian Chivu, care ar putea bifa prima partidă oficială de când i s-a născut fetiţa. Indiferent de locurile în clasament sau de momentul în care s-a nimerit partida, Inter - AC Milan a însemnat întotdeauna un derby. Acum, Inter ocupă primul loc din Serie A cu 53 puncte, în vreme ce echipa lui Carlo Ancelotti se află pe locul 3, cu 45 puncte. În mod cert, va fi ultimul derby de acest fel pentru legendarul Paolo Maldini, după cum a anunţat chiar jucătorul "diavolilor roşii". Un astfel de derby nu putea fi arbitrat decât de cel mai bun arbitru al Italiei, declarat şi cel mai bun arbitru din lume al anului 2008, Roberto Rosetti. Acesta are 42 de ani şi este pe lista FIFA din anul 2002, anul în care mai celebrul său conaţional, Pierluigi Collina, arbitra finala Cupei Mondiale. Nu sunt semne de ploaie pentru partida de pe magnificul "San Siro", cerul anunţându-se mai mult senin, iar temperatura la ora jocului ar putea fi în jurul a 0 grade.
ora 22.00, AS Monaco - Olympique Marseille
Nu este un derby în adevăratul sens al cuvântului. Este, în schimb, o confruntare între două dintre cele mai titrate formaţii din Hexagon, asta, bineînţeles, până să înceapă supremaţia erei Lyon. Apoi, partida se va juca la Monte Carlo, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Glob... Şi pe frumosul stadion "Luois II", acolo unde Steaua Bucureşti câştiga Supercupa Europei în 1987. Echipa monegască se află pe locul 10 cu 28 puncte, în vreme ce formaţia din Marsilia ocupă locul 4, cu 41 puncte. Partida va fi arbitrată de Antony Gautier, un arbitru de numai 32 de ani, care nu se află pe lista FIFA. Dintre cele cinci partide propuse, la Monte Carlo va fi cel mai frumos. Nu va fi înnourat, iar temperatura va fi în jur de 6 grade.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu