sâmbătă, 21 februarie 2009

Sporting Lisabona - Benfica Lisabona
3-2 (1-1)
Sâmbătă seară, ora 22.oo. Deşi sport1 anunţase că va transmite partida Nisa - Rennes din campionatul francez, am avut bucuria să constat că postul cu pricina transmite derby-ul capitalei lusitane, Sporting Lisabona - Benfica Lisabona.
Şi meciul a început frumos. Tare, cu intrări la limită, fiecare dorind să se impună în faţa adversarului direct, în vreme ce spectatorii de pe stadionul "Jose Alvalade" au creat o atmosferă fantastică. Yebda, de la Benfica, a fost avertizat încă din minutul 7, pentru o intrare mult prea în forţă. Scorul a fost deschis de gazde cu un şut senzaţional, fără preluare, direct la vinclu, semnat de Liedson, în minutul 11. Iar tribunele au erupt pur şi simplu. Postiga (Sporting) este şi el victima unei intrări în forţă şi este nevoit să părăsească terenul încă din minutul 27. Polga o comite în suprafaţa de pedeapsă şi se alege cu un cartonaş galben şi penalty. Clar, nu cum spunea unul dintre comentatorii postului sport1. Reyes transformă cu o siguranţă dezarmantă. Era minutul 37 şi Benfica egala. În minutul 41, Sporting ar fi trebuit să aibă parte de un penylty după un henţ clar, pe care arbitrul Benquerenca nu avea cum să nu-l vadă... Şi el se pregăteşte pentru Mondiale! Prima repriză se încheie cu un galben pentru Aimar (Benfica).
În minutul 47, Derlei, jucătorul introdus în locul lui Postiga, se descurcă între trei adversari şi-i aruncă din nou în extaz pe fanii săi. Că a luat şi un galben, pentru că şi-a scos tricoul, nici nu mai conta... Amorim de la Benfica a luat şi el un galben pentru un fault mai tare, în minutul 61. Şase minute mai târziu şi Rochenbach (Sporting) a primit un cartonaş galben. Jocul se înăspreşte, iar Reyes (Benfica) primeşte şi el cartonaşul galben, după ce Sporting a trimis mingea în bară. Era minutul 76... După numai un minut, Sidnei (Benfica) încasează şi el un galben. Liedson înscrie din nou în minutul 82, cu o frumoasă lovitură de cap, iar meciul - practic - se încheiase. Chiar dacă Oscar Cardoso a redus din diferenţă, tot printr-o lovitură de cap, chiar în minutul 90.
Un meci frumos, un derby adevărat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu