duminică, 31 mai 2009

Cupa “Coruna” a adus bucurie pentru zeci de copii

Chiar dacă a plouat, sâmbătă, pe terenul Ajax Team de lângă Casa Tineretului, s-a organizat Cupa “Coruna” la minifotbal pentru copii şcolilor generale din Câmpina şi împrejurimi. Dincolo de ploaie, dincolo de premiile importante oferite de organizatori, copii au avut bucuria de a seîntrece într-o competiţie frumoasă, aşa cum ar trebui să fie cât mai multe pentru copii Câmpinei şi nu numai.

Cupa “1 Iunie” la tenis de masă

La Şcoala Centrală Câmpina, cu sprijinul societăţii EdilConst şi prin contribuţia financiară directă a profesorului Dan Dumitriu, s-a desfăşurat a patra ediţie consecutivă a Cupei “1 Iunie” la tenis de masă pentru copii. La cinci mese de joc, s-au aflat faţă în faţă zece elevi şi eleve de la mai multe şcoli generale. În întrecerea fetelor câştigătoare a fost Ioana Maghiar, de la Şcoala Nistoreşti, iar în întrecerea băieţilor s-a impus Ciprian Dumitru, de la Şcoala Centrală Câmpina.

Colegiul Militar Breaza a câştigat Olimpiada sportului militar liceal

În perioada 25-29 mai, la Alba Iulia, a avut loc Olimpiada sportului militar liceal, la care a participat şi un masiv echipaj de la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.În întrecerea rezervată tenisului de masă, echipa din Breaza, antrenată de Andrei Mostovoi, a dat un adevărat recital, punctajul acumulat în această întrecere permiţând la final clasarea pe primul loc în ierarhia generală. Cum este pentru al treilea an când echipa Colegiului Militar Breaza câştigă această Olimpiadă, trofeul a intrat definitiv în posesia instituţiei brezene.Toţi cei prezenţi la Alba Iulia, unde au învins la un singur punct chiar echipa gazdelor de la Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul”, au fost întâmpinaţi ca nişte adevăraţi campioni.

Coruna, în finala judeţeană la juniori “sub 17 ani”

Săptămâna trecută, pe stadionul “Matizol”, din Ploieşti, au avut loc două meciuri importante de juniori în stabilirea echipelor care vor reprezenta judeţul nostru la competiţiile de pe plan naţional.Finala juniorilor “B”, “sub 17 ani”, s-a disputat între Petrolul Ploieşti şi Coruna Câmpina, “găzarii” antrenaţi de Lucian Sotir impunându-se cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Gheorghe (2), Stan, respectiv Hromei. În cealaltă finală, a juniorilor “C”, “sub 15 ani”, Petrolul II Ploieşti a dispus de... Petrolul I Ploieşti, cu scorul de 6-5, după executarea loviturilor de departajare.

Liga A Prahova, ultima etapă

Etapa a XXXIV-a (29-31 mai)
Progresul Aluniş - Caraimanul Buşteni 3-0**
Petrolul III Ploieşti - Avântul Măneciu 1-1
Petrolul Teleajen - CS Băneşti-Urleta 6-0
Gloria Vâlcăneşti - CS Petrolul '95 3-3
Recolta Dumbrava - Unirea Câmpina 0-3*
AS Văleni - CS Ceptura 2-4
CS Floreşti - CS Brazi 4-3
Unirea Brebu - Cheile Doftanei Brebu 4-3
Voinţa Bălţeşti - Intersport Plopeni 5-5
*Recolta Dumbrava s-a retras din campionat, iar toate jocurile până la final vor fi omologate cu scorul de 3-0 în favoarea adversarilor acestei echipe.
** Caraimanul Buşteni nu s-a prezentat.
Clasament
1. Petrolul Teleajen 34 25 6 2 132-14 84
2. Petrolul Ploieşti 34 23 8 3 69-22 77
3. Intersport Plopeni 34 22 8 4 92-34 74
4. Avântul Măneciu 34 21 6 7 103-48 69
5. Petrolul '95 Ploieşti 34 18 7 9 77-52 61
6. CS Băneşti Urleta 34 15 6 13 74-61 53
7. Caraimanul Buşteni 34 14 7 13 69-66 49
8. Cheile Doftanei Brebu 34 14 5 15 57-51 47
9. Unirea Câmpina 34 14 5 15 58-53 47
10. CS Brazi 34 11 10 13 59-63 43
11. Gloria Vâlcăneşti 34 13 4 17 63-74 43
12. CS Ceptura 34 12 5 17 70-81 41
13. Vointa Bălţeşti 34 10 6 18 58-102 36
14. Unirea Brebu 34 8 9 17 52-75 33
15. Progresul Aluniş 34 10 3 21 46-100 33
16. CS Floreşti 34 7 7 20 44-91 28
17. AS Vălenii de Munte 34 7 6 21 29-79 27
18. Recolta Dumbrava 34 6 2 26 31-117 20
Echipa Petrolul Teleajen a câştigat campionatul Ligii A Prahova şi va participa la jocul de baraj pentru accederea în Liga a III-a. Jocurile de baraj nu au fost încă stabilite prin tragere la sorţi, ştiindu-se doar că se vor disputa undeva la mijlocul acestei luni.În acest moment nu se ştie cu exactitate câte echipe vor retrograda din Liga A Prahova. Totul depinde de eventuala accedere a formaţiei Petrolul Teleajen în Liga a III-a, în urma jocului de baraj, dar şi de posibilitatea formaţiei FCM Câmpina, retras la începutul acestui sezon din liga a III-a, de a se înscrie în Liga A Prahova. Lucrurile sunt încă departe de a fi lămurite, mai ales că după stabilirea ierarhiilor sportive, poate interveni cumpărarea locurilor, sub diverse subterfugii la limita regulamentelor, ceea ce denaturează grav spiritul oricărei competiţii.

Rezultate Liga I, partidele de duminică

Oţelul Galaţi - FC Argeş 2-0
Dinamo - FC Braşov 0-2
FC Timişoara - Unirea Urziceni 1-2

Emil Săndoi a anunţat lotul pentru Feroe

Antrenorul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi (foto), a anunţat cei 15 jucători convocaţi pentru partida oficială din preliminariile Campionatului European de Tineret, pe care România o va susţine în Feroe, la Torshavn, pe 6 iunie, de la ora 21.00 (ora României). Celor 15 jucători deja convocaţi li se vor adăuga alţi trei jucători, pe care Săndoi îi va anunţa în această seară, dupa ultimul meci al etapei din Liga I.
Cei 15 jucători convocaţi deja la Naţionala de tineret sunt:
Cezar Lungu (Steaua Bucureşti), portar, nu a debutat încă în prima ligă;
Silviu Lung jr. (Universitatea Craiova), portar, a jucat în această ediţie de campionat în 3 meciuri;
Alexandru Măţel (Farul Constanţa), fundaş dreapta, 14 partide;
Ştefan Bărboianu (Universitatea Craiova), mijlocaş dreapta, 21 jocuri, 1 gol;
Valerică Găman (Universitatea Craiova), fundaş central, 32 jocuri, 1 gol;
Radu Barbu (Universitatea Craiova), mijlocaş defensiv, 13 partide;
Constantin Gângioveanu (Universitatea Craiova), mijlocaş stânga, 28 jocuri;
Mihai Costea (Universitatea Craiova), atacant, 18 jocuri, 4 goluri;
Andrei Cordoş (Universitatea Cluj), fundaş, anul acesta nu a evoluat în prima ligă nici un meci, formaţia sa activând în liga secundă;
Silviu Ilie (Oţelul Galaţi), mijlocaş stânga, 24 meciuri, 1 gol;
Erik Bicfalvi (Steaua Bucureşti), mijlocaş central, 16 meciuri (11 în tur pentru Gloria Buzău, 5 meciuri în retur pentru Steaua şi un gol);
Paul Pârvulescu (Gaz Metan Mediaş), mijlocaş stânga, 15 jocuri, 1 gol;
Gabriel Torje (Dinamo Bucureşti), mijlocaş dreapta, 28 jocuri, 3 goluri; 2 prezenţe şi în Cupa UEFA;
Raul Ruşescu (Unirea Urziceni), atacant, 22 jocuri, 4 goluri;
Liviu Ganea (CS Otopeni), atacant, 24 jocuri, 7 jocuri.
În actuala campanie de calificare, România se află în grupa 1, alături de Rusia, Moldova, Andorra, Feroe şi Letonia. În singurul meci disputat până acum de echipa noastră, la Arad, România a învins Andorra cu scorul de 2-0.

La Coruna (Spania) - "Estadio de Riazor"

"Estadio de Riazor"
Proprietate a municipalităţii din oraşul spaniol La Coruna, "Estadio de Riazor" este gazda partidelor de pe teren propriu ale formaţiei Deportivo La Coruna. A fost inaugurat la 28 octombrie 1944 şi are o capacitate de 35.600 locuri. În anul 1982, la ediţia spaniolă a Campionatului Mondial, a găzduit trei partide de la turneul final. Este vorba de întâlnirile Peru - Camerun 0-0, Polonia - Camerun 0-0, Polonia - Peru 5-1. În această seară, în ultima etapă a campionatului din Spania, această arenă are cinstea s-o primească pe regina Europei şi campioana Spaniei - FC Barcelona.
La Coruna
Este un oraş în nord-vestul Spaniei, în provincia Galicia, cu o populaţie de peste 230.000 locuitori. Oraşul este situat pe un promontoriu la ţărmul Oceanului Atlantic. Situarea sa geografică face ca tot ceea ce înseamnă peisaj să fie în strângă legătură cu oceanul. În afara acestui, doar vestigiile romane ale Turnurilor lui Hercules, vechi de peste 2.000 de ani, mai pot repreznta o atracţie turistică. Bineînţeles, nu lipsesc clădirile vechi cu arhitectura specifică, catedralele impunătoare, dar portul şi nemărginirea oceanului rămân atracţia fatală.

Rezultate Liga I, partidele de sâmbătă

CFR Cluj - Pandurii Tg. Jiu 1-1
Farul - Gaz Metan Mediaş 2-0
Poli Iaşi - Gloria Buzău 1-1
Sporting Vaslui - Rapid 1-0

sâmbătă, 30 mai 2009

Caen - "Stade Michel d'Ornano"

"Stade Michel d'Ornano"
Este stadionul cel mai important din oraşul Caen, pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia cu acelaşi nume din prima ligă a Franţei. Reconstruit în perioada decembrie 1991 - iunie 1993, pe locul vechii arene care data din 1925. Capacitatea sa este de 21.500 locuri. Poartă numele unui om politic francez, care provine din oraşul Caen. Arena a găzduit şi două partide amicale ale naţionalei Franţei - 3-1 cu Rusia, la 28 iulie 1993; 2-0 cu Israel, la 15 noiembrie 1995. În această seară, în campionatul Franţei, pe această arenă se dispută partida Caen - Bordeaux.
Caen
Caen este o localitate de peste 110.000 locuitori, în nord-vestul Franţei, capitala regiunii Basse-Normandie. Oraşul se află foarte aproape de locul debarcării trupelor aliate în cel de-al doilea război mondial, iar aici pot fi văzute câteva castele, biserici (abaţii), o frumoasă grădină botanică şi un sediu de primărie deosebit.

Rezultate Liga a II-a

Seria I
CSM Ploieşti - Dunărea Galaţi 2-0
Sportul Studenţesc - FC Botoşani 0-0
Cetatea Suceava - Petrolul Ploieşti 2-0
Dinamo II Bucureşti - Ştiinţa Bacău 4-1
Dunărea Giurgiu - Concordia Chiajna 1-0
FC Buftea - Ceahlăul 1-4
FCM Bacău - Progresul Bucureşti 3-0 (Progresul s-a retras)
Delta Tulcea şi FC Snagov au stat.
Seria a II-a
CFR Timişoara - Dacia Mioveni 1-0
CSM Rm. Vâlcea - FCM Tg. Mureş 1-1
ACU Arad - FC Târgovişte 1-0
Unirea Alba Iulia - Minerul Lupeni 2-0
Mechel Câmpia Turzii - UTA 0-0
FC Drobeta - Mureşul Deva 2-2
Universitatea Cluj - Jiul Petroşani 1-1
Internaţional Curtea de Argeş - FC Bihor 1-2
Liberty Salonta - Arieşul Turda 2-2

vineri, 29 mai 2009

Rezultatele echipelor prahovene în Liga a III-a

Unirea Târlungeni - Chimia Brazi 1-2
AFC Filipeşti - ASC Clinceni 0-1
Tricolorul Breaza - Petrolistul Boldeşti 2-2
Victoria Brăneşti - Conpet 3-0

Rezultate Liga I, partide de vineri

Gloria Bistriţa - CS Otopeni 3-1
Steaua - Universitatea Craiova 2-1

Zurich - "Letzigrund Stadium"

"Letzigrund Stadium"
Este cel mai important stadion din Zurich. Are o capacitate de 30.000 locuri, ultima sa modernizare (reconstrucţie) având loc în anul 2007, în perspectiva Campionatului European, găzduit de Austria şi Elveţia anul trecut. De altfel, "Letzigrund Stadium" a fost gazda echipei naţionale a României în două partide: 0-0 cu Franţa şi 1-1 cu Italia. La aceeaşi competiţie, pe această arenă a mai avut loc întâlnirea Franţa - Italia, scor 0-2. Noul stadion se află în acelaşi loc în care s-a aflat vechea arenă cu acelaşi nume, care fusese inaugurată la 22 noiembrie 1925 şi care a funcţionat până în anul 2006, atunci când a început reconstrucţia arenei. Tot aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţiile FC Zurich şi Grasshopers Zurich, cele două întâlnindu-se chiar în această seară într-o partidă de mare importanţă pentru configuraţia finală a campionatului din Elveţia.
Zurich
Este capitala cantonului elveţian cu acelaşi nume, cel mai mare oraş şi inima comercială a Elveţiei. Oraşul Zurich are o populaţie de aproape 400.000 locuitori, dar întreaga zonă metropolitană depăşeşte un milion de locuitori. Este unul dintre cele mai sigure şi civilizate oraşe din lume, un important nod în transportul aerian şi, nu în ultimul rând, aici îşi au loc o serie de organisme internaţionale, printre care şi FIFA. Zurich-ul este traversat de râul Limmat, iar o plimbare prin orice colţ al acestui oraş vă va determina să vă doriţi să vă întoarceţi aici.

Arbitrul Andrei Antonie, subiect de reportaj în "Gazeta Sporturilor"

În "Gazeta Sporturilor" de astăzi, vineri, 29 mai, a apărut un reportaj al cărui erou principal este arbitrul Andrei Antonie. Cu domiciliul oficial la Breaza, Antonie este arbitru de centru în Liga a III-a. Este o poveste interesant, inedită, scrisă de un alt fost arbitru prahovean, Justin Gafiuc. În afara celor scrise în "Gazeta Sporturilor", poate ar mai fi de adăugat doar faptul că în urmă cu mai mulţi ani, Andrei Antonie a participat şi la una dintre ediţiile "Dallas Cup", în celebrul oraş american.
Pentru cei care sunt interesaţi de povestea arbitrului din Breaza, venit de la Bucureşti, http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/diploma-arestata-140304.html

joi, 28 mai 2009

Meciuri interesante în week-end

În aceste week-end, în Europa şi nu numai au loc o serie de meciuri interesante, atât în unele campionate (în majoritatea cazurilor s-au cam defitnivat câştigătoarele), câteva finale de cupe naţionale, dar şi o serie de meciuri amicale interţări.
Vineri:
Zurich: FC Zurich - Grasshopers Zurich, campionatul Elveţiei
Chiba (Japonia): Belgia - Chile, Cupa Kirin (amical)
Shanghai: China - Germania, amical
Londra: Irlanda - Nigeria, amical
Sâmbătă:
Berlin: Bayer Leverkusen - Werder Bremen, finala Cupei Germaniei
Marsilia: Olympique - Stade Rennais, campionatul Franţei
Caen: Caen - Bordeaux, campionatul Franţei
Larnaca: Cipru - Canada, amical
Londra: Chelsea - Everton, finala Cupei Angliei
Duminică:
Florenţa: Fiorentina - AC Milan, campionatul Italiei
La Coruna: Deportivo - FC Barcelona, campionatul Spaniei
Tokyo: Japonia - Belgia, Cupa Kirin (amical)

Arbitrii prahoveni la turnee finale de juniori

Focşani: LPS Buzău - Steaua Dunării Galaţi, duminică, 31 mai, ora 17.00
Gabriel Dogaru - Adrian Niţă, Raluca Ştefănescu Frăţilă (Ploieşti) - Haralambie Ion (Bucov) - Vasilică Burgă (Focşani)
Focşani: CSŞ Slobozia - CSM Focşani, duminică, 31 mai, ora 18.30
Haralambie Ion (Bucov) - Adrian Niţă, Raluca Ştefănescu Frăţilă - Gabriel Dogaru (Ploieşti) - Vasilică Burgă (Focşani)
Focşani: CSŞ Slobozia - Steaua Dunării Galaţi, marţi, 2 iunie, ora 9.30
Adrian Illyeş - Robert Nuţu (Ploieşti), Roxana Bănăseanu (Câmpina) - Radu Danielenco (Ploieşti) - Stan Gheorghiu (Focşani)
Focşani: LPS Buzău - CSM Focşani, marţi, 2 iunie, ora 11.00
Radu Danielenco - Robert Nuţu (Ploieşti), Roxana Bănăseanu (Câmpina) - Adrian Illeş (Ploieşti) - Stan Gheorghiu (Focşani)

Phenian - "Kim Il-sung stadium"

"Kim Il-sung stadium"
Unul dintre cele mai mari stadioane din capitala Coreei de Nord, "Kim Il-sung" are o capacitate de 70.000 locuri şi găzduieşte unele dintre meciurile echipei naţionale a Coreei de Nord. Iniţial, aici a fost "Kirim Stadium", unde aveau loc meciuri de basebal în timpul ocupaţiei japoneze. Reconstruit în anul 1969 şi rebotezat "Moranbong stadium", stadionul a fost supus unor ample lucrări de modernizare în anul 1982, iar de atunci poartă şi numele actual. Pe această arenă are loc în mod tradiţional startul şi finişul maratonului din capitala Coreei de Nord.
Phenian
Este capitala Coreei de Nord. Oraşul este puternic influenţat de regimul politic de aici, ceea ce nu-l face o destinaţie turistică prea atractivă. Oraşul este străbătut de râul Taedong şi are o populaţie de aproape 4 milioane locuitori. Micul Arc de Triumf (foto) reprezintă una dintre imaginile simbolice ale Phenianului.

Barcelona a câştigat Champions League

Miercuri seară, la Roma, Barcelona a îngenuncheat-o pe Manchester United, fiind încoronată ca noua regină a Europei la nivelul cluburilor. Astfel, Sir Alex Ferguson a pierdut prima finală de cupă continentală din cariera sa, în vreme ce mai tânărul său oponent, Josep Guardiola, a reuşit o triplă de vis în acest sezon - campionatul Spaniei, Cupa Regelui Spaniei şi Liga Campionilor.
Cei mai mulţi dintre voi, probabil, că aţi urmărit partida la televizor. Aşa că nu voi scrie despre meci în sine... Mie mi-a plăcut, pentru că am văzut o înfruntare între entuziasmul latino-catalan, rigoarea britanică, preciza arbitrajului elveţian şi un spectacol italian în tribune. Apoi, preşedintele francez al UEFA, Michel Platini a încoronat noua regină, victoria Barcelonei cu scorul de 2-0 în faţa lui Manchester United îndeplinind visul lui Mircea Lucescu. Acesta, cu Şahtiorul său, va întâlni în Supercupa Europei pe FC Barcelona, la Monte Carlo, la finalul lunii august.

miercuri, 27 mai 2009

Sport.ro TV îşi bate joc de cei care se uită la ei

Întotdeauna m-au enervat - chiar foarte tare - situaţiile în care un post de televiziune transmite un meci de fotbal în direct (sau orice alt eveniment) şi îşi bate joc de cei care vor să urmărească efectiv acel eveniment. Cum? Foarte simplu... Fie intră "în direct" după ce meciul a început, fie să găsesc nişte proşti să sporovăiască mai mult în pauză şi când se dă legătura meciul e deja reluat... M-au enervat teribil întotdeauna aceste lucruri şi mereu le-am considerat o bătaie de joc a postului respectiv de televiziune faţă de telespectatorii săi.
Ei bine, m-a pus necuratul ca în "încălzirea" finalei Champions League, miercuri, de la ora 17.00 să încerc să văd derby-ul seriei a II-a a ligii secunde, dintre FCM Tg. Mureş şi Unirea Alba Iulia, meci transmis de Sport.ro TV. Am trecut peste faptul că s-a dat legătura la Tg. Mureş când meciul începuse deja de... 54 de secunde (conform cronometrului afişat chiar pe ecranul respectivei televiziuni)... În fine, a venit pauza... Şi stupoare, după o interminabilă repriză de publicitate a început un fel de emisiune de ştiri... În care s-a găsit o "fătucă" să ne vorbească despre ultimele ştiri, până când i-a dat legătura unui "piţifelnic", care a început să vorbească, a luat în direct tot felul de oameni la telefon, să anunţe ei că Univerxsitatea Craiova a primit licenţa! Aşa, şi?! Dar meciul care era transmis în direct? "Dă-l dracului" - şi-or fi spus cretineii de la sport.ro... Iar legătura la Tg. Mureş a revenit în minutul... 64. Era deja 1-1, iar la cât de prost a fost jocul, postul de televiziune respectiv mi-a stricat tot cheful de a privi un meci de fotbal. Şi mă gândesc cu groază că urmează finala Champiosn league şi nci ProTV-ul nu face excepţia de la regula idioată conform căreia publicitatea şi alte idioţenii primează înaintea oricărei transmisii directe... Of!
PS - Pentru cei chiar interesaţi, FCM Tg. Mureş - Unirea Alba Iulia s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Delegări ale oficialilor prahoveni

Dunărea Giurgiu - Concordia Chiajna, duminică, ora 11.00
Cătălin Florescu (Techirghiol) - Daniel Mitruţi (Craiova), Florin Pucheanu (Târgovişte) - Marius Chilom (Bucureşti) - Virgil Dridea (Ploieşti)
Internaţional Curtea de Argeş - FC Bihor, sâmbătă, ora 11.00
Mugurel Drăgănescu (Breaza) - Sebastian Gheorghe (Suceava), Mircea Orbuleţ - Iulian Dima (Bucureşti) - Mircea Sârbu (Hunedoara), Gheorghe Moise (Bucureşti)
Willy Bacău - CSM Focşani, vineri, ora 18.00
Mihai Hârlab (Braşov) - Ciprian Geambazu (Buşteni), Emil Pascu (Măgureni) - Mihai Kiuţă (Braşov) - Viorel Sălceanu (Paşcani)
Dunărea Călăraşi - CS Ovidiu, vineri, ora 18.00
Robert Dumitru (Braşov) - Stelian Slabu, Florin Buduroi (Braşov) - Constantin Cioacă (Piteşti) - Silviu Crângaşu (Ploieşti)
Steaua II Bucureşti - Callatis Mangalia, vineri, ora 18.00
Andrei Antonie (Breaza) - Valentin Dumitru (Malamuc), Emil Bozieru (Băicoi) - Haralambie Ion (Bucov) - Florin Brânzoi (Bucureşti)
Electrosid Titu - Petrolul Videle, vineri, ora 20.00
Alexandru Samoilă (Focşani) - Gabriel Banu, Marius Diaconu (Ploieşti) - Gică Mihai (Focşani) - Nicolae Stanca (Sibiu)
Progresul Corabia - Armata Craiova, vineri, ora 18.00
Adrian Illyeş - Emil Mateescu (Ploieşti), Cristian Lefter (Urlaţi) - Viorel Căunei (Plopeni) - Sorin Găman (Tg. Jiu)
Unirea Ungheni - Gloria II Bistriţa, vineri, ora 18.00
Florin Ionescu (Ploieşti) - Joszef Fodor (Od. Secuiesc), Imre Bucsi (Sf. Gheorghe) - Radu Danielenco (Ploieşti) - Ion Ciocan (Cluj)

Delegări Liga I

Gloria Bistriţa - CS Otopeni, vineri, 29 mai, ora 18.00
Augustus Constantin (foto) (Rm. Vâlcea) - Mikloş Nagy (Cluj), Octavian Şovre (Oradea) - Dan Monea (Cluj) - Viorel Boiţ, Nicolae Grigorescu (Timişoara)
Steaua - Universitatea Craiova, vineri, 29 mai, ora 21.00
Dimitris Kalopoulus - Dimitris Saraidaris, Christos Gennaios (toţi Grecia) - Marius Avram - Iosif Urs, George Ionescu (Bucureşti)
CFR Cluj - Pandurii Tg. Jiu, sâmbătă, 30 mai, ora 17.30
Florin Ghimbăşan (Braşov) - Dragoş Iliescu (Craiova), Radu Ghinguleac (Bucureşti) - Teodora Albon (Cluj) - Mircea Stoenescu (Bucureşti), Cornel Sorescu (Piteşti)
Poli Iaşi - Gloria Buzău, sâmbătă, 30 mai, ora 19.30
Alexandru Tudor (Bucureşti) - Ovidiu Maier (Timişoara), Dorin Mudura (Oradea) - Georgian Ionescu (Buzău) - Florin Gâtejan (Bucureşti), Laszlo Sajtos (Sibiu)
Farul Constanţa - Gaz Metan Mediaş, sâmbătă, 30 mai, ora 19.30
Hristo Ristoskov - Krasimir Kerezov, Angelo Nikolai (toţi Bulgaria) - Robert Dumitru (Braşov) - Ion Neagu, Constantin Ştefan (Bucureşti)
FC Vaslui - Rapid, sâmbătă, 30 mai, ora 21.15
Gerharg Grobelnik - Andreas Fellinger, Harald Ruiss (toţi Austria) - Ionel Ivan (Brăila) - Paul Costaş (Iaşi), Mircea Salomir (Cluj)
Oţelul Galaţi - FC Argeş, duminică, 31 mai, ora 18.00
Ciprian Danşa (Oradea) - Sebastian Stoianof (Constanţa), Ioan Onicaş (Zalău) - Mugurel Vădan - Mircea Călin, Dan Petrescu (Bucureşti)
FC Timişoara - Unirea Urziceni, duminică, 31 mai, ora 20.30
Mauro Bergonzi - Giuseppe De Sanctis, Maurizio Toscano (toţi Italia) - Istvan Kovacs (Carei) - Florin Halagian (Bucureşti), Mircea Neşu (Oradea)
Dinamo - FC Braşov, duminică, 31 mai, ora 20.30
Cristian Balaj (Baia Mare) - Cristian Nica (Ploieşti), Aurel Oniţa (Constanţa) - Cristina Dorcioman (Câmpulung) - Ion Turculeanu (Craiova), Ioan Igna (Timişoara)

FC Barcelona - Manchester United, meciul anului

În această seară, de la ora 21.45, la Roma, pe "Stadio Olimpico" va avea loc finala Champions League, cel mai aşteptat meci al anului, la nivel de cluburi. Faţă în faţă se vor afla FC Barcelona şi Manchester United.
Va fi un duel nu numai între Messi şi Cristiano Ronaldo, unul dintre ei urmând a obţine cele mai probabil şi "Balonul de Aur", dar şi între două echipe încărcate de istorie. CF Barcelona este la a şasea finală de Liga Campionilor. Până acum a câştigat două (1-0 cu Sampdoria în 1992 şi 2-1 cu Arsenal în 2006) şi a pierdut trei (2-3 cu Benfica Lisabona în 1961, 0-2 după lovituri de departajare cu Steaua Bucureşti în 1986 şi 0-4 cu AC Milan în 1994). Manchester United vine la Roma pentru a patra finală de cupă continentală, câştigându-le pe toate celelalte trei în care a jucat: 4-1 cu Benfica Lisabona în 1968, 2-1 cu Bayern Munchen în 1999 şi 6-5 după lovituri de departajare cu Chelsea Londra în 2008.
Ultimul meci între cele două echipe a avut loc anul trecut, în semifinalele Champions League, atunci când britanicii au mers mai departe după 0-0 pe "Nou Camp" şi 1-0, prin golul lui Scholes, pe "Old Trafford".
Formaţiile probabile sunt:
FC Barcelona: Valdes - Puyol, Pique, Y. Toure, Keita - Xavi, Busquets, Iniesta - Messi, Eto'o, Henry. Antrenor: Josep Guardiola.
Manchester United: Van Der Sar - O'Shea, Ferdinand, Vidic, Evra - Anderson, Carrick, Giggs - Parks, Rooney, C. Ronaldo. Antrenor: Sir Alex Ferguson.
Partida va fi arbitrată de elveţianul Massimo Busacca.

Karlsruhe - "Wildparkstadion"

"Wildparkstadion"
Este cea mai importantă arenă de fotbal din Karlsruhe, locul unde îşi dispută meciurile de pe tere propriu formaţia Karlsruher SC din Bundesliga. Stadionul a fost construit în anul 1955 pe locul unui fost teren de fotbal, care data din 1922. Inaugurat la 7 august 1955, stadionul a fost modernizat în anii 1978, 1986 şi 2001-2003. La momentul actual are o capacitate de 29.699 locuri. Este situat în nord-estul oraşului, în parcul de unde i se trage şi numele.
Karlsruhe
Karlsruhe este un oraş în landul Baden-Wurttemberg având o populaţie de 285.263 de locuitori. În trecut oraşul a fost capitala landului Baden. Este al treilea oraş ca mărime din acest land după Stuttgart (65 de km estic) şi Mannheim (60 de km nordic). Karlsruhe se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 173 de km². Este împărţit în 25 de cartiere şi este înfrăţit cu oraşul Timişoara. Karlsruhe este situat pe malul vestic al Rinului. În acest oraş merită văzute Castelul (inima vechiului oraş), Grădina zoologică (Stadtgarten), Piaţa principală (Marktplatz) cu piramida unde este înmormântat întemeietorul oraşului (Karl Wilhelm, Markgraf de Baden-Durlach) (foto), dar şi Palatul Gottesaue, unde în prezent se află Colegiul de muzică.

marți, 26 mai 2009

Unirea Câmpina - Intersport Plopeni 0-1 (0-0)

Una dintre semifinalele fazei judeţene a Cupei României, ca dintre Unirea Câmpina şi Intersport Plopeni, s-a desfăşurat la Băicoi, pe stadionul "Petrolul". Unirea a început mai bine jocul şi a condus primele atacuri spre poarta adversă, dar replica plopenarilor a fost viguroasă, Păpuşoiu fiind cel care a salvat în mai multe rânduri. Timp de mai bine de o oră de joc, cele două formaţii şi-au împărţit perioadele de dominare... În minutul 63, arbitrul Mihai Gabriel Dogaru îi acordă al doilea avertisment lui Ungureanu şi, implicit, îl elimină, în faza imediat următoare, din acelaşi minut, producându-se marcarea unicului gol al partidei, prin Puiuleţ. Ce s-a jucat până la final nici nu a mai contat, astfel încât finala fazei judeţene a Cupei României va avea loc între Intersport Plopeni şi Caraimanul Buşteni.
Iată şi formaţiile aliniate de cele două conduceri tehnice:
Unirea: Păpuşoiu - Gratie, Neagu, Basma, Brânzea - Ţigănuş (cpt), Ungureanu, Plăvache, Flaidăr (60 Coman) - Burlacu (70 Motoroiu), Vane. Antrenori: Marius Pălănceanu, Daniel Corcodel.
Intersport: Andrei (cpt) - A. Radu, Stanciu, Boca, Grigore - Negreanu, Angelescu (77 Chilian), Căpraru (89 Veselu), Bunea - Puiuleţ, Drăgan (46 Chejnoiu). Antrenor: Daniel Dumitrache.
Arbitri: Gabriel Dogaru - Bogdan Banu (Ploieşti), Stelian Mălăroiu (Pucheni). Observator: Constantin Safta (Iordăcheanu).

Caraimanul Buşteni - CS Băneşti 7-5 (3-3, 2-2, 1-1, 4-2 la lovituri de departajare)

Ceva mai mult de două sute de spectatori, dintre care aproape jumătate din Băneşti, au fost prezenţi marţi seară la semifinala fazei judeţene a Cupei României dintre Caraimanul Buşteni şi CS Băneşti, partida disputându-se la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei". Până la urmă a fost un meci bun, cu numeroase goluri - 6 în 120 minute - cu răsturnări de situaţie (cele două formaţii au condus pe rând), cu eliminări (Anghel, de la Caraimanul), cu o lovitură de pedeapsă (cea din care s-a deschis scorul, transformată de Albu pentru CS Băneşti, în minutul 27), cu un arbitraj excelent (asigurat de Viorel Căunei şi asistenţii săi), cu o galerie frumoasă (cea a formaţiei CS Băneşti) şi cu numai puţin de patru bare, toate în contul buştenarilor, dintre care trei numai ale tânărului Diaconu, de departe cel mai bun jucător al meciului la mai puţin de 17 ani!
În principal din cauza căldurii, meciul a început destul de... moale. Doar Diaconu, de la Caraimanul, a zguduit barele porţii băneştenilor cu două şuturi superbe în minutele 7 şi 8. Barele nu se opriseră încă din tremuratul admirativ, atunci când o greşeală în defensiva buştenarilor se soldează cu o recuperare, iar Anghel nu are decât soluţia împiedicării adversarului, chiar şi cu preţul unui cartonaş galben. Penlaty-ul este transformat fără greşeală de Albu (foto dreapta) şi CS Băneşti conducea cu 1-0 spre bucuria fără limite a suporterilor ei. Ei bine, până la pauză, buştenarii reuşesc egalarea prin Chira, la o fază la care tribuna băneşteană a cerut ofsaid, nejustificat - şi mai trimit o dată mingea în bară, din lovitură liberă, prin acelaşi excelent Diaconu.
După sfertul de oră de odihnă, odată cu ascunderea soarelui după... meridiane, jocul devine ceva mai vioi. se joacă pe contre, extrem de intens. Echipa de la poalele Caraimanului preia conducerea prin Nuţescu, după care survine eliminaea lui Anghel. În inferioritate numerică, Buşteniul face pasul înapoi, apelând din ce în ce mai rar doar la arma contraatacului. În ciuda pasului înapoi, dominarea cvasiunanimă a băneştenilor, la care se aştepta toată lumea, nu vine. Aproape că nici nu se simte diferenţa de efectiv şi asta chiar dacă Florin Cristache - antrenorul jucător al băneştenilor - a reuşit egalarea în minutul 86, cu un şut din apropiere, la singura fază finalizată a acestuia.
Aşadar, prelungiri... Tot jucătorii din Buşteni par mai proaspeţi, iar băneştenii nu reuşesc să-şi valorifice sub nici o formă avantajul omului în plus. Şi asta chiar dacă Apostol reuşea în minutul 112 un gol care pentru mulţi părea... "de aur" (foto stânga). Nu a fost de acord Diaconu, puştiul de aproape 17 ani de la Caraimanul, care a transformat excepţional o lovitură liberă de la peste 30 metri, cu un şut bine plasat, care a atins şi pământul în faţa portarului din Băneşti... Era minutul 119 (foto dreapta). Astfel că pentru a se stabili finalista Cupei României a fost nevoie de lovituri de departajare.

"Puştii" din Buşteni, mai tari la... psihic decât mai experimentaţii jucători de la Băneşti

După 120 de minute de joc, Caraimanul Buşteni şi CS Băneşti s-au găsit la egalitate, 3-3. În mod firesc, pentru a se putea stabili formaţia prezentă în finala fazei judeţene a Cupei României, s-a recurs la loviturile de departajare. Contrar, poate, aşteptărilor, mult mai tinerii jucători ai formaţiei Caraimanul Buşteni au dat dovadă de mai multă tărie de caracter şi că stau mult mai bine la capitolul "psihic", pentru că nu au ratat nici una dintre cele patru lovituri de departajare de care a fost nevoie. Astfel, pentru Caraimanul au transformat: Diaconu, Tilivea, Nuţescu şi Iacob. De partea cealaltă, Apostol şi Albu au reuşit să înscrie, în vreme ce mai experimentaţii Filote şi Amorăriţei au ratat. Astfel, după numai patru serii de lovituri de departajare, Caraimanul Buşteni s-a impus în faţa formaţiei CS Băneşti, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, calificându-se pentru finala, care va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 11.00, tot la Câmpina şi tot pe arena "Rafinăriei".

Amorăriţei a ratat lovitura de departajare decisivă

Mihai Amorăriţei a aflat abia în dimineaţa partidei dacă are drept de joc, obţinând inclusiv acordul preşedintelui Comisiei Judeţene a Arbitrilor, Cristian Nica, având în vedere că Amororiţei este arbitru activ în cadrul Ligii A Prahova. Amorăriţei a intrat pe teren în repriza secundă, iar în jocul băneştenilor s-a simţit o înviorare bruscă. Cursele sale pe flancul stâng al formaţiei CS Băneşti, desele sale centrări, unele excelente, au lăsat impresia că a fost o mutare inspirată. În schimb, la loviturile de departajare, Mihai Amorăriţei a ratat tocmai lovitura decisivă, şutul său fiind extrem de slab. Imediat a simţit nevoia să-şi ascundă faţa, trăgându-şi tricoul peste cap (foto), după care s-a trântit pe gazon, unde a rămas momente bune, fiind consolat cu greu de coechipierii săi. Nu este nici primul, nici ultimul fotbalist, care după ce joacă foarte bine în timpul partidei, la loviturile de departajare ratează decisiv, contribuind astfel la eliminarea formaţiei lor din competiţie.

CS Băneşti a câştigat detaşat duelul galeriilor

Dacă pe teren Caraimanul Buşteni s-a impus la loviturile de departajare, în schimb, în tribune, disputa a fost adjudecată fără drept de apel de CS Băneşti. Vreo 20-30 de împătimiţi, poate prea împătimiţi, "înarmaţi" cu steaguri, confetti, trâmbiţe, petarde, fumigene - o fi notat în raportul său observatorul Dan Crângaşu tot ceea ce s-a întâmplat în privinţa acestei galerii? - au asigurat supremaţia "sonoră" a formaţiei CS Băneşti. Şi-au susţinut pătimaş favoriţii, au fost extrem de duri - în limbaj - la adresa arbitrilor şi adversarilor, imaginea acestei galerii fiind aceea de la a flutura steaguri şi a cânta, într-un fum generat de propriile fumigene (foto), şi până la gestul unuia mai înfierbântat care a sărit pe acoperişul băncii de rezervă a formaţiei CS Băneşti, pentru a-şi înjura mai cu foc omul pe care îl luase în vizor - antrenorul oaspeţilor, Ovidiu Clinci. Din feriricre, lucrurile nu au degenerat, dar poate nu ar fi fost rău dacă la stadion s-ar fi aflat şi măcar câţiva oameni de la Poliţia Comunitară...

Caraimanul Buşteni a jucat în inferioritate numerică din minutul 77

Victoria chiar şi la loviturile de departajare a formaţiei Caraimanul Buşteni este cu atât mai merituoasă cu cât formaţia antrenată de Ovidiu Clinci a jucat din minutul 77 în inferioritate numerică. Atunci, arbitrul Viorel Căunei l-a eliminat just pe Anghel (foto), pentru primirea celui de-al doilea avertisment. Primul dintre acestea fusese primit de Anghel în minutul 27, la acordarea loviturii de pedeapsă din care CS Băneşti a deschis scorul, pentru ca în minutul 77, Anghel s-o "comită" de un nou "galben" care i-a atras eliminarea. În acel moment scorul era 2-1 în favoarea formaţiei din Buşteni. Chiar dacă au fost egalaţi în timpul regulamentar de joc, conduşi în prelungiri, Caraimanul a reuşit să revină pe tabela de marcaj, iar la loviturile de departajare s-a impus cu 4-2, Anghel fiind unul dintre cei bucuroşi jucători la final. Iar bucuria sa este generată de faptul că, până la final, eliminarea sa nu a afectat calificarea echipei sale în finală. În schimb, antrenorul buştenarilor, Ovidiu Clinci, aprecia că "în condiţii de egalitate numerică, tranşam disputa în timpul celor 90 de minute".

Primarul Băneştiului, Petre Ion Costache, VIP la meci

La puţine minute după fluierul de start al partidei, în micuţa tribună a stadionului "Rafinăriei" şi-a făcut apariţia şi primarul comunei Băneşti, Petre Ion Costache. Extrem de volubil, acesta s-a raliat imediat exuberantei galerii a formaţiei băneştene, în faţa căreia a stat până la finele partidei, bucurându-se la golurile marcate de echipa sa, dar şi întristându-se la golurile primite sau la ratarea loviturilor de departajare.
Prin prezenţa sa la meci, primarul Petre Ion Costache (foto) ne-a precizat că a dorit doar să fie alături de cel mai important ambasador lal imaginii acestei localităţi, iar accederea formaţiei CS Băneşti până în semifinalele fazei judeţene a Cupei României reprezintă o performanţă în sine. În acelaşi timp, Costache a preferat doar să zâmbească în momentul în care discuţia a ajuns la momentul de campanie electorală, în care ne aflăm, dar primarul Costache este prezent mai mereu la partidele formaţiei din localitatea pe care o conduce.

Vali Sinescu a fost în tribună la meciul de la Câmpina

La partida dintre CS Băneşti şi Caraimanul Buşteni, contând pentru semifinalele Cupei României şi care a avut loc la Câmpina, s-a bucurat de spectatori de vază. Printre ei Dan Ştefan Chiţu, membru în Comitetul Executiv al FRF şi preşedinte al FC Ploieşti, un spectator frecvent al meciurilor de nivel judeţean de pe această arenă, dar şi antrenorul principal al formaţiei Petrolul Teleajen, Valentin Sinescu (foto). Petrolul Teleajen este virtual câştigătoare a Ligii A Prahova, concentrându-şi deja atenţia spre meciul de baraj, care îi poate conferi dreptul de a juca din sezonul viitor în Liga a III-a. Valentin Sinescu a părut încântat de joc şi chiar a remarcat câţiva jucători ai tinerei formaţii din Buşteni.

Liga B Prahova

Etapa a XXX-a
Seria Est
Avântul Iordăcheanu - AS Cătunu 9-0
Viitorul Fulga - Victoria Fântânele 1-4
Gloria Plopu - Unirea Tricolor Lipăneşti 3-0
Progresul Drăgăneşti - AS Colceag 3-0
Avântul Tomşani - Ştiinţa Albeşti 4-1
AS Moara Nouă - Progresul Bucov 0-3
Podgoria Vadu Săpat - Voinţa Ciorani 2-0
Viticultorul Dârvari - Voinţa Măgurele 3-3
Voinţa Vadu Părului - AS Podenii Noi 3-0
Clasament
1. Victoria Fântânele 30 24 3 3 112-23 75
2. Podgoria V. Săpat 30 21 7 2 94-34 70
3. Progresul Drăgăneşti 30 20 2 8 84-33 62
4. Avântul Iordăcheanu 30 19 1 10 95-58 58
5. Progresul Bucov 30 16 4 10 76-48 52
6. Gloria Plopu 30 15 7 8 77-53 52
7. Unirea Tr. Lipăneşti 30 16 3 11 62-43 51
8. Avântul Tomşani 30 16 2 13 70-47 50
9. Voinţa Vadu Părului 30 15 4 11 75-51 49
10. AS Podenii Noi 30 13 5 12 58-54 44
11. Viticultorul Dârvari 30 12 7 11 67-60 43
12. Ştiinţa Albeşti 30 14 1 15 71-67 43
13. Voinţa Măguele 30 13 3 14 54-58 42
14. Voinţa Ciorani 30 12 1 17 61-70 37
15. Viitorul Fulga 30 8 4 18 49-72 28
16. AS Colceag 30 4 3 23 39-122 15
17. AS Cătunu 30 1 3 26 18-157 6
18. AS Moara Nouă* 30 1 0 29 9-121 3
* Echipă retrasă din campionat în retur.
Seria Vest
Artsani Păuleşti - FC II Ploieşti 3-0
Gloria Odăile - Carpaţi Sinaia 2-0
Voinţa Vărbilău - Luceafărul Drajna 1-1
Tinereţea Izvoarele - Petrolul Băicoi 3-1
Gloria Ologeni - CS Cornu 1-0
Dero Ploieşti - Victoria Bordeni 7-0
Unirea Cocorăştii Colţ - ASO Slănic 2-1
Flacăra Filipeştii de Târg - Fox Nedelea 1-3
Viitorul Ariceştii Rahtivani - Brădetul Ştefeşti 0-2
Clasament
1. Artsani Păuleşti 30 24 3 3 96-29 75
2. ASO Slănic 30 20 3 7 75-32 63
3. Tinereţea Izvoarele 30 18 6 6 91-41 60
4. Fox Nedelea 30 18 4 8 69-50 58
5. Carpaţi Sinaia 30 15 9 6 56-28 54
6. Luceafărul Drajna 30 16 5 9 53-38 53
7. Gloria Ologeni 30 15 3 12 66-48 48
8. Brădetul Ştefeşti 30 14 3 13 72-56 45
9. Flacăra Filipeşti 30 14 1 15 47-47 43
10. Gloria Odăile 30 13 4 13 40-50 43
11. Petrolul Băicoi 30 11 8 11 61-54 41
12. Unirea Cocorăşti 30 12 3 15 53-50 39
13. Victoria Bordeni 30 9 3 18 54-82 30
14. Voinţa Vărbilău 30 7 7 16 32-68 28
15. Dero Ploieşti 30 7 5 18 50-85 26
16. CS Cornu 30 7 4 19 45-88 25
17. FC II Ploieşti 30 6 3 21 35-89 21
18. Viitorul Ariceşti 30 5 4 21 32-98 19

Liga C Prahova

Seria „PLOIEŞTI MUNICIPIU” - Etapa a XVI-a
Intersport Ploieşti - NG Brătăşanca întrerupt
Unirea Teleajen - Unirea Corlăteşti 2-1
FC Ploieşti Vest - Unirea Pet. Râfov 3-1
Juventus Ploieşti - CS Blejoi 2-1
Real Rio Cocoşeşti - Mevicom Stănceşti 6-1
Energia Pietroşani - CS Brazi III Negoieşti 3-0*
Sori Tîrgşorul Nou - AS Rachieri 8-0
Sansar Malu Roşu - Triumf Stoeneşti 2-3
* Jocul Sori Târgşorul Nou - Intersport Ploieşti, din etapa a XXVII-a (pe teren 3-2), a fost omologat cu scorul de 0-3.
Clasament
1. Juventus Ploieşti 26 17 6 3 68-21 57
2. CS Blejoi 26 17 5 4 59-22 56
3. Triumf Stoeneşti 26 16 5 5 66-28 53
4. Mevicom Stănceşti 26 15 8 3 66-35 53
5. Unirea Corlăteşti 26 16 4 6 77-33 52
6. Real Rio Cocoşeşti 26 15 3 8 78-29 48
7. Unirea Teleajen 26 14 4 8 55-40 46
8. Energia Pietroşani 26 12 5 9 53-43 41
9. Unirea Pet. Râfov 26 11 5 10 57-55 38
10. Sansar Malu Roşu 26 9 6 11 62-54 33
11. Sori Tg. Nou 26 6 4 16 46-71 22
12. FC Ploieşti Vest 26 6 3 17 41-107 21
13. AS Rachieri 26 6 2 18 36-81 20
14. NG Brătăşanca 25 6 1 18 28-81 19
15. Intersport Ploieşti 25 3 4 18 35-89 13
16. CS Brazi III Negoieşti* 26 5 1 20 27-65 16
* Echipă exclusă din campionat în retur.
Seria „PLOIEŞTI TERITORIU” - Etapa a XXVI-a
Unirea Brăteşti - Concordia Ariceşti 3-5
Viitorul Crivina - Viitorul Predeşti 4-3
AFC Filipeşti II - Progresul P. Moşneni 0-0
Arizona Zalhanaua - Spartacus Filipeşti 5-2
Victoria Pisculeşti - Recolta Potigrafu 1-1
CS Şirna - Steaua Ologeni 12-1
Viitorul P. Burchii - CS Brazi II Popeşti 5-3
Viitorul Puch. Mari - Cetatea Coada Izv. 0-3
Clasament
1. CS Şirna 26 22 3 1 97-23 69
2. Cetatea Coada Izv. 26 19 2 5 89-42 59
3. Progresul P. Moşneni 26 16 4 6 68-33 52
4. Viitorul Poen. Burchii 26 16 3 7 68-53 51
5. Spartacus Filipeşti 26 13 6 7 82-45 45
6. Recolta Potigrafu 26 13 6 7 70-46 45
7. Viitorul Predeşti 26 12 8 6 85-45 44
8. Viitorul Crivina 26 11 5 10 66-59 38
9. AFC Filipeşti II 26 11 4 11 42-41 37
10. CS Brazi II Popeşti 26 8 3 15 51-74 27
11. Arizona Zalhanaua 26 8 1 17 41-79 25
12. Steaua Ologeni 26 6 3 17 45-92 21
13. Victoria Pisculeşti 26 6 2 18 35-66 20
14. Unirea Brăteşti 26 4 4 18 41-87 16
15. Concordia Ariceşti 26 4 0 22 37-125 12
16. Viitorul Puch. Mari* 26 9 4 13 49-62 31
* Echipă retrasă din campionat în retur.
Seria „MIZIL” - Etapa a XXX-a
Viitorul Iordăcheanu - Avântul II Iordăcheanu 0-2
Şoimii Apostolache - Unirea Urlaţi 2-3
AS Baba Ana - AS Balta Doamnei întrerupt
Rapid Sălciile - Tineretul Berceni 6-0
Avântul B. Grădiştea - AS Strejnic 2-2
AS Malamuc Gherghiţa - Steaua Sângeru 2-1
Rapid Dârvari - Inter Ciupelniţa 2-5
NG Steaua Vâlcelele - Speranţa Olari 3-3
Avântul B. Grădiştea - Tineretul Tomşani 3-0
Vulturul Zănoaga - Inter Ciupelniţa 0-3
Clasament
1. Rapid Sălciile 30 25 1 4 91-25 76
2. Unirea Urlaţi 30 23 5 2 93-28 74
3. Speranţa Olari 29 18 5 6 77-45 59
4. AS Balta Doamnei 28 16 5 7 82-44 53
5. Inter Ciupelniţa 30 17 2 11 79-66 53
6. Steaua Sângeru 29 16 2 11 79-63 50
7. AS Malamuc Gherghiţa 29 15 4 10 72-56 49
8. Şoimii Apostolache 30 15 2 13 85-70 47
9. Avântul B. Grădiştea 30 13 5 12 64-52 44
10. Viitorul Iordăcheanu 30 12 3 15 60-74 39
11. NG Steaua Vâlcelele 29 11 4 14 53-62 37
12. Avântul II Iordăcheanu 30 11 2 17 51-66 35
13. AS Strejnic** 28 9 1 18 48-61 28
14. AS Baba Ana 29 7 3 19 42-93 24
15. Tineretul Berceni** 29 3 0 26 15-87 9
16. Rapid Dârvari** 28 1 3 24 13-86 6
* Tineretul Tomşani* 28 15 0 13 50-45 45
* Vulturul Zănoaga* 28 6 5 17 30-79 23
* Echipe retrase în retur;
** Echipe admise în retur.
Seria „SLĂNIC” - Etapa a XXX-a
Tricolor Coţofeneşti - Avântul Măgureni 4-3
Voinţa Hăbud - Ştiinţa Homorâciu 3-1
Stejarul Goruna - Flanş Plat Mislea 2-0
Juventus Călineşti - Intersport Călineşti 1-5
Viitorul Ţipăreşti - Coruna Câmpina 2-1
Prahoviţa Măgureni - Voinţa Livadea 1-3
Petrolistul Pod. Vechi - Flacăra Mălăieşti 0-1
Viitorul Olteni - Avântul Bertea 2-2
Rapid Cosminele - Montana Valea Doft. 0-3**
Clasament
1. Flacăra Mălăieşti 30 24 2 4 85-36 74
2. Intersport Călineşti 30 23 3 4 135-30 72
3. Montana Valea Doft. 30 21 3 6 85-40 66
4. Stejarul Goruna 30 18 7 5 69-30 61
5. Coruna Câmpina 30 18 1 11 105-54 55
6. Flanş Plat Mislea 30 16 4 10 63-37 52
7. Avântul Măgureni 30 15 5 10 62-54 50
8. Voinţa Livadea 30 13 5 12 58-62 44
9. Viitorul Olteni 30 13 4 13 66-59 43
10. Viitorul Ţipăreşti 30 12 3 15 46-56 39
11. Avântul Bertea 30 11 5 14 57-73 38
12. Petrolistul Pod. Vechi 30 11 4 15 31-53 37
13. Ştiinţa Homorâciu 30 10 6 14 61-67 36
14. Tricolor Coţofeneşti 30 9 2 19 41-93 29
15. Voinţa Hăbud* 30 5 4 21 32-76 19
16. Juventus Călineşti 30 3 4 23 27-74 13
17. Prahoviţa Măgureni 30 3 2 25 24-148 11
18. Rapid Cosminele** 30 12 2 16 60-65 38
* Echipă admisă în retur;
** Echipă exclusă în retur.

Budapesta - Stadionul "Jozsef Bozsik"

Stadionul "Jozsef Bozsik"
Este stadionul de fotbal din Budapesta, pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Honved, una dintre cele mai titrate echipe din ţara vecină. Vechea arenă a fost inaugurată încă din anul 1913, trecând în mai multe rânduri prin ample lucrări de renovare, modernizare şi... rebotezare. La momentul actual are o capacitate de 10.000 locuri, din care numai 5.500 de locuri sunt pe scaune. În această seară, aici, va avea loc returul finalei Cupei Ucrainei, între Honved Budapesta şi Eto Gyor.
Budapesta
Capitala Ungariei are o populaţie de 1,7 milioane locuitori şi o istorie extraordinară. Despărţit de Dunăre în cele două mari părţi - Buda şi Pesta - oraşul are numeroase obiective turistice - Catedrala Sf. Ştefan, Parlamentul, Bastionul Pescarilor, Palatul Regal, Piaţa Eroilor sunt numai câteva dintre acestea. Iar o plimbare la Budapesta nu poate fi completă fără a parcurge esplanada Dunării, insula Margherita şi fără a urca la Citadela, de unde Budapesta se devăuie în întreaga sa splendoare, până hăt departe...

Astăzi au loc semifinalele fazei judeţene a Cupei României

Astăzi, marţi, 26 mai, au loc semifinalelel fazei judeţene a Cupei României, după următorul program:
ora 17.00, Băicoi (stad. Petrolul): Unirea Câmpina - Intersport Plopeni
Gabriel Dogaru - Bogdan Manu (Ploieşti), Stelian Mălăroiu (Pucheni) - Constantin Safta (Iordăcheanu)
ora 17.00, Câmpina (stad. Rafinăriei): CS Băneşti - Caraimanul Buşteni
Viorel Căunei (Plopeni) - Valentin Dumitru (Malamuc), Ionuţ Gheorghe (Păuleşti) - Dan Crângaşu (Ploieşti)
Partidele se vor disputa într-o singură manşă, astfel încât în caz de egalitate se vor disputa două reprize a câte 15 minute de prelungiri, iar în cazul în care egalitatea va persista se va recurge la lovituri de departajare.
Finala se va juca sâmbătă, 6 iunie, de la ora 11.00, la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei". Câştigătoarea întrecerii va participa la primul tur organizat de FRF, în louna augustm atunci când va întâlni una dintre formaţiile (cel mai probbail din Prahova), care activează în Liga a III-a.

luni, 25 mai 2009

Shenyang (China) - "Olympic Sports Center Stadium"

"Olympic Sports Center Stadium"
Are o capacitate de 60.000 locuri şi este supranumit "Crystal Crown". terenul de fotbal a găzduit partide de la turneul olimpic din anul 2008, iar în acdrul acestui complex multisportiv mai există o sală de gimnastică de 10.00 locuri, un bazin olimpic de 4.000 locuri şi un teren de tenis cu o capacitate a tribunelor tot de 4.000 locuri. Stadionul a fost construit în anul 2007, iar aici îşi dispută partidele de pe teren propriu formaţia FC Shenyang Ginde.
Shenyang
Este un oraş situat în nord-estul Chinei, fiind unul dintre cele mai importante centre comerciale şi de transport din zonă, dar şi un centru industrial reprezentativ al întregii ţări. Are o populaţie de peste 5 milioane locuitori, iar clădirile în stil clasic ale Chinei se îmbină armonios cu noii coloşi de oţel şi sticlă din centrele financiar-economice. Cel mai important obiectiv turistic al oraşului este palatul Mukden, o reşedinţă imperială de pe vremea Dinastiei Qing

Boloni, campion în Belgia

Dacă pe plan intern, fotbalul se zbate într-o mocirlă demnă de dispreţ, bucuriile cele mai mari vin din străinătate. După ce Mircea Lucescu a câştigat Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk, iar Laszlo Csaba a fost declarat cel mai bun antrenor din Scoţia, iată că un alt antrenor român ne aduce o bucurie. Este vorba despre Ladislau Boloni (foto), fostul selecţioner, care a devenit campion al Belgiei, cu formaţia Standard Liege. Şi aceasta numai după ce a trecut într-o "dublă" de baraj de cea mai galonată echipă a Belgiei, Anderlecht Bruxelles, cu 1-1 în capitala Belgiei şi 1-0 la Liege.
Ladislau Boloni este la al doilea trofeu în Belgia cu Standard Liege, după ce a câştigat anul trecut Supercupa Belgiei, tot în faţa rivalilor de la Anderlecht. În campionat Boloni a folosit în principal sistemul 4-2-3-1, în 18 partide, dar şi clasicul 4-4-2, în 14 jocuri. Mult mai rar a apelat la varianta 4-3-3, în numai 2 jocuri. De asemenea, a jucat cu Standard în grupele Cupei UEFA.
La 56 de ani, Boloni a mai fost antrenor atât la echipa naţională a României, dar şi la mai multe echipe de club din străinătate: Nancy (Franţa) între ianuarie 1994 şi iunie 2000, Sporting Lisabona între iulie 2001 şi iunie 2003, Rennes (Franţa) între iunie 2003 şi mai 2006, AS Monaco între mai şi octombrie 2006, Al Jazeera Abu Dhabi între iunie 2007 şi iunie 2008, iar din iulie 2008 este antrenor la Standard Liege.

Busacca va arbitra finala Champions League

Finala Champions League, dintre Manchester United şi CF Barcelona, care va avea loc miercuri, de la ora 21.45, la Roma, pe Stadio "Olimpico", va fi arbitrată de elveţianul Massimo Busacca. Acesta va fi asistat de Matthias Arnet şi Francesco Buragina, în vreme ce al patrulea oficial este Claudio Circhetta. Delegat UEFA este danezul Jim Stjerne Hansen, în vreme ce observatorul pentru arbitri este francezul Marc Batta.
Massimo Busacca (foto) are 40 de ani şi este arbitru FIFA din anul 1999. Locuieşte la Monte Carrasso şi are un palmares bogat. Printre partidele sale de referinţă se numără semifinala Campionatului European din 2008, dintre Germania - Turcia, scor 3-2, la 25 iunie 2008; semifinala Champions League din 2008 dintre CF Barcelona şi Manchester United, exact finalistele de miercuri, scor 0-0, la 23 aprilie 2008; finala Cupei UEFA în 2007, între Espanyol Barcelona şi FC Sevilla, scor 2-2, la 16 mai 2007; semifinala Cupei UEFA în 2005, Parma - ŢSKA Moscova, scor 0-0, la 28 aprilie 2005; precum şi trei partide de la Campionatul Mondial din Germania 2006: Spania - Ucraina 4-0, Suedia - Anglia, 2-2 (ambele în grupe) şi Argentina - Mexic, 2-1, în optimi. În total, Busacca a condus 78 de partide internaţionale, în care a acordat 263 de cartonaşe galbene (108 gazdelor - 155 oaspeţilor), 7 cartonaşe roşii (4 gazdelor - 3 oaspeţilor) şi 8 lovituri de pedeapsă (5 gazdelor - 3 oaspeţilor).
Pe plan intern, în acest sezon, în campionatul primei ligi din Elveţia, Busacca a arbitrat 21 de partide (6 victorii ale gazdelor, 8 remize şi 7 victorii ale oaspeţilor), în care a acordat 78 de cartonaşe galbene şi 5 cartonaşe roşii. Ultima întâlnire arbitrată de Busacca a fost FC Zurich - FC Basel, scor 1-3, la 17 mai.

duminică, 24 mai 2009

Rezultate Liga A Prahova

Etapa a XXXIII-a
Caraimanul Buşteni - Petrolul Teleajen 0-3
Petrolul '95 Ploieşti - Progresul Aluniş 1-2
Unirea Câmpina - AS Văleni 4-0
Cheile Doftanei Brebu - CS Floreşti 4-0
CS Brazi - Recolta Dumbrava 3-0*
Intersport Plopeni - Unirea Brebu 4-1
Avântul Măneciu - Voinţa Bălţeşti 7-1
CS Băneşti - Petrolul Ploieşti 3-4
CS Ceptura - Gloria Vâlcăneşti 2-2
*Recolta Dumbrava s-a retras din campionat, iar toate partidele ei vor fi omologate cu scorul de 3-0 în favoarea adversarilor.
Clasament
1. Petrolul Teleajen 33 24 6 2 126-14 81
2. Petrolul Ploieşti 33 23 7 3 68-21 76
3. Intersport Plopeni 33 22 7 4 87-29 73
4. Avântul Măneciu 33 21 5 7 102-47 68
5. Petrolul '95 Ploieşti 33 18 6 9 74-49 60
6. CS Băneşti Urleta 33 15 6 12 74-55 53
7. Caraimanul Buşteni 33 14 7 12 69-63 49
8. Cheile Doftanei Brebu 33 14 5 14 54-47 47
9. Unirea Câmpina 33 13 5 15 55-53 44
10. CS Brazi 33 11 10 12 56-59 43
11. Gloria Vâlcăneşti 33 13 3 17 60-71 42
12. CS Ceptura 33 11 5 17 66-79 38
13. Vointa Bălţeşti 33 10 5 18 53-97 35
14. Unirea Brebu 33 7 9 17 48-72 30
15. Progresul Aluniş 33 9 3 21 43-100 30
16. AS Vălenii de Munte 33 7 6 20 27-75 27
17. CS Floreşti 33 6 7 20 40-88 25
18. Recolta Dumbrava 33 6 2 25 31-114 20
Etapa viitoare, ultima, a XXXIV-a (29 - 31 mai)
Progresul Aluniş - Caraimanul Buşteni (0-3)
Petrolul Ploieşti - Avântul Măneciu (1-0)
Petrolul Teleajen - CS Băneşti (1-0)
Gloria Vâlcăneşti - Petrolul '95 Ploieşti (2-4)
Recolta Dumbrava - Unirea Câmpina (1-6)
AS Văleni - CS Ceptura (1-3)
CS Floreşti - CS Brazi (2-2)
Unirea Brebu - Cheile Doftanei Brebu (1-3)
Voinţa Bălţeşti - Intersport Plopeni (0-6)

Bunul simţ al noii stele a tenisului feminin

Alexandra Dulgheru era înaintea turneului WTA de la Varşovia pe locul 201 în clasamentul internaţional. Iar în România, practic, o necunoscută...
După câştigarea turneului, la prima prezenţă pe tabloul principal al unui turneu WTA, Alexandra Dulgheru a surprins pe toată lumea prin ceva ce lipseşte atât de mult din spaţiul public românesc - bunul simţ. La turneul de categoria Premier, de la Varşovia, eleva lui Daniel Dobre şi-a învins toate adversarele, pentru finala câştigată obţinând un cec de 98.500 de dolari şi 470 de puncte WTA.
Imediat după câştigarea acestui turneu WTA, Alexandra Dulgheru a fost întrebată ce va face cu atâţia bani. Răspunsul a fost dezarmant şi cred că ar merita premiat: "O să-mi iau ceva drăguţ şi o să-mi scot părinţii la un restaurant în oraş"... Iar dacă cineva nu a înţeles referirea mea la bunul simţ, vă întreb câţi dintre fotbaliştii din prima ligă credeţi că şi-au invitat părinţii la restuarant în momentul în care au câştigat prima sută de mii de euro? Cred că numărul lor tinde spre zero... Pentru că ei apreciază mai mult să-şi tragă nasul şi să-şi cumpere cea mai "jmecheră" maşină şi să agaţe cele mai tari "piţipoance" pentru a avea cu ce se lăuda... Sărmani, nici măcar nu vor înţelege lecţia de bun simţ pe care le-a oferit-o (gratuit) o tânără de numai 20 de ani, Alexandra Dulgheru.
La sosirea în ţară, preşedintele FRT, Ruxandra Dragomir, i-a oferit un Premiu de Excelenţă Alexandrei Dulgheru, care, aflată la prima prezenţă pe tabloul principal al unui turneu WTA, a câştigat turneul de la Varşovia, trecând de Alona Bondarenko cu 6-7/3, 6-3, 0-6. Fostă jucătoare de top, Dragomir a aşteptat-o pe Alexandra la aeroport şi a mărturisit că speră ca pe viitor tânăra de aproape 20 de ani să puncteze cât mai multe turnee pe globul pământesc pe care i l-a dat (vezi foto - http://www.prosport.ro/)

Rezultate Liga I, partidele de duminică

FC Argeş - CFR Cluj 0-2
Pandurii Tg. Jiu - Farul 0-0
Unirea Urziceni - Dinamo 1-0

Un român, cel mai bun antrenor al sezonului în Scoţia

Federaţia de Fotbal din Scoţia a anunţat înaintea ultimei etape că cel mai bun antrenor al sezonului este considerat – şi va premiat – românul Laszlo Csaba, care este antrenorul formaţiei Heart of Midlothian. Csaba este la primul sezon în Scoţia, reuşind înaintea ultimei etape să se claseze pe locul al treilea, după eternele rivale Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow.
Laszlo Csaba are 45 de ani şi s-a născut în Romania, la Odorheiu Secuiesc, iar înaintea sosirii în Scoţia a fost antrenor în Uganda.
La Heart of Midlothian, Laszlo Csaba a fost antrenor timp de 37 de meciuri, în care a folosit cel mai des sistemul de joc 4-5-1 (în 26 partide), în alte 7 jocuri uzitând de sistemul 4-4-1-1, iar în alte 4 jocuri de sistemul classic 4-4-2.

Neşu şi Ghioane, noutăţile lui Răzvan Lucescu la prima convocare

Noul antrenor al echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a anunţat deja jucătorii convocaţi pentru primul meci al său la cârma naţionalei, partida din 6 iunie, de la Marijampole, contra Lituaniei. “Stranierii” convocaţi de Lucescu sunt: Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev), Cristian Săpunaru (FC Porto), Mirel Rădoi (Al Hilal), Cristian Chivu (Inter Milano), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Mihăiţă Neşu (FC Utrecht) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart). Noutăţile lui Răzvan Lucescu ar fi Mihăiţă Neşu, dar mai ales Tiberiu Ghioane.
Tiberiu Ghioane revine la Naţională, ultima sa prezenţă sub tricolor fiind consemnată la 26 martie 2005, România -Olanda 0-2. Ghioane (27 de ani) este din anul 2001 la Dinamo Kiev, cu care a participat în acest an în preliminariile şi grupele Champions League şi apoi în Cupa UEFA, de unde a fost eliminată în semifinală de Şahtior Doneţk. În campionat, Dinamo Kiev se află pe primul loc, ultima prezenţă a lui Ghioane în campionatul Ucrainei fiind consemnată pe 23 mai, în partida FC Lviv – Dinamo Kiev, scor 0-1, Ghioane fiind marcatorul unicului gol.
Mihăiţă Neşu a mai fost convocat la o acţiune a echipei naţionale în această campanie, bifând toate cele 90 de minute ale partide Feroe – România, scor 0-1 (gol Cociş), în 10 septembrie 2008. Neşu se află cu FC Utrecht pe locul 9, fundaşul dreapta de 26 de ani, evoluând în 29 meciuri şi înscriind un singur gol, pentru formaţia la care a fost transferat în august 2008.

Qinhuangdao (China) - "Olympic Sports Center Stadium"

"Olympic Sports Center Stadium"
Construcţia acestei arene a început mai 2002, iar la 30 iulie 2004 a fost inaugurată, fiind realizată, în primul rând, pentru găzduirea mai multor competiţii ale Jocurilor Olimpice de la Beijing din anul 2008. Are o capacitate de 33.572 locuri şi a găzduit în primul rând faza preliminară a competiţiei fotbalistice de la Jocurile Olimpice.
Qinhuangdao
Este un oraş cu o populaţie de peste 1,1 milioane locuitori, situat în nord-estul Chinei, în provincia Hebei, fiind principalul port al acestei provincii la Marea Galbenă. Este situat la aproximativ 280 km de capitala Beijing. Situarea sa la ţărmul mării îl face o destinaţie apreciată, mai ales în timpul verii.

sâmbătă, 23 mai 2009

Rezultate Liga I, partidele de sâmbătă

Gloria Buzău - FC Vaslui 4-1
CS Otopeni - Poli Iaşi 4-1
Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa 3-1
Rapid - Universitatea Craiova 0-3

Unirea Câmpina încheie campionatul cu o serie de victorii

Unirea Câmpina - AS Văleni 4-0 (3-0)
Penultima etapă a campionatului a însemnat pentru Unirea Câmpina încheierea conturilor cu această ediţie, şi asta pentru că în ultima etapă singura formaţie câmpineană care activează în acest eşalon ar fi urmat să joace în deplasare la Recolta Dumbrava, echipă care s-a retras din competiţie. Aşadar, fără joc, Unirea îşi va mai trece în cont trei puncte.
Despărţirea de suporteri a avut loc sâmbătă, atunci când Unirea a întâlnit pe teren propriu formaţia AS Văleni, de care a dispus cu un conludent 4-0 (3-0) prin golurile marcate de Ţigănuş, Vane, Ungureanu, Fl. Stoica. Unirea a condus ostilităţile da capo al fine, impunându-se mult mai clar decât o aratăs corul şi făcând realmente spectacol, accentuând parcă părerea de rău a microbiştilor că sezonul este aproape de final.
Antrenorii formaţiei Unirea, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au apelat la următoarea formulă de joc: Păpuşoiu - Brânzea, Cazan, Neagu, Flaidăr - Coman, Gratie, Ţigănuş, Ungureanu - Burlacu, Vane. Au mai jucat: Năstase, Basma, Fl. Stoica, Motoroiu.
La finalul jocului, antrenorul principal al formaţiei Unirea, Marius Pălănceanu (foto), a declarat: "Mă bucur că am reuşit să încheiem camnpionatul cu o victorie frumoasă, ca o răsplată din partea noastră către minunaţii suporteri care au fost prezenţi la jocurile de pe teren propriu şi uneori chiar şi în deplasare, dar şi în semn de mulţumire către sponsori şi, în general, către toţi cei care ne-au fost aproape. Acum, toată atenţia şi concentrarea noastră se îndreaptă spre semifinala fazei judeţene a Cupei României, unde sperăm să facem o figură frumoasă. Mă bucur că am reuşit să ne îndeplinim obiectivul în campionat şi să facem într-un timp relativ scurt să se vorbească frumos despre această micuţă, dar inimoasă, grupare".

Rezultate Liga a II-a

Seria I
Petrolul Ploieşti - FC Snagov 3-2
Delta Tulcea - Dunărea Giurgiu 3-1
Concordia Chiajna - Cetatea Suceava 0-1
Dunărea Galaţi - CS Buftea 2-2
FC Botoşani - FCM Bacău 1-1
Progresul Dinamo II 0-3 (Progresul s-a retras)
Ştiinţa Bacău - CSM Ploieşti, miercuri, 3 iunie, ora 13.00
Seria a II-a
FC Bihor - Universitatea Cluj 0-2
FCM Târgovişte - Liberty Oradea 0-1
Arieşul Turda - Internaţional Piteşti 1-2
Minerul Lupeni - ACU Arad 1-2
Dacia Mioveni - CSM Rm. Vâlcea 4-2
Jiul Petroşani - CF Drobeta 5-0
Mureşul Deva - Mechel Câmpia Turzii 3-0
UTA - CFR Timişoara 0-1
FCM Tg. Mureş - Unirea Alba Iulia, miercuri, ora 17.00

Arbitri prahoveni s-au întâlnit cu noua conducere a CCA

Joi, la Casa Fotbalului, arbitri prahoveni din loturile Ligii a II-a şi a III-a, alături de colegii lor din alte judeţe, s-au întâlnit cu noua conducere a Comisiei Centrale a Arbitrilor. A fost prezent inclusiv viitorul nou preşedinte al CCA, sibianul Aron Huzu, secondat de bucureşteanul Daniel Lăzărescu. Întrevederea a durat mult prea mult, de la ora 14.00 până după ora 20.00, timp în care mai mult s-a bătut apa în piuă. de altfel, ce ar fi putut să le spună nou?! Li s-a comunicat arbitrilor că minim baremului fizic la testul Cooper va fi de 3.200m şi că cei care sunt de mai mulţi ani în lot şi n-au promovat vor avea o problemă (?!). În rest, vrăjeală, pălăvrăgeală... Şi totul degeaba... Vorba cuiva: "Nu s-a schimbat nimic!"

Tabriz (Iran) - "Yadegar e Emam Stadium"

"Yadegar e Emam Stadium"
Este al treilea stadion ca mărime din Iran, având o capacitate de 71.000 locuri. A fost construit în anul 1996 şi renovat zece ani mai târziu. Pe această arenă îşi dispută merciurile de pe teren propriu nu mai puţin de patru formaţii de prima ligă din campionatul Iranului - Teraktor Sazi; Machine Sazi Tabriz FC; Shahdari Tabriz FC; Petroshimi Tabriz FC.
Tabriz
Este un oraş din nord-vestul Iranului, în provincia Azerbaidjanul de Est, care are o populaţie de peste 1,4 milioane locuitori. Este situat la altitudinea de 1.350m şi la confluenţa râurilor Ghuri şi Aji. Tabriz este al doilea centru industrial şi economic la Iranului, după capitala Teheran. Merită văzute Bazarul, biserici (armeneşti, catolice) şi moschei, dar şi câteva interesante palate, muzee sau sediul primăriei.

vineri, 22 mai 2009

Rezultate Liga a III-a

Petrolul Videle - Chimia Brazi 3-1
CF Predeal - Tricolorul Breaza 0-6
Petrolistul Boldeşti - ACS Berceni 2-1
Conpet Ploieşti - AFC Filipeşti 4-1

Rezutatele partidelor de vineri din Liga I

FC Braşov - Oţelul Galaţi 1-1
FC Timişoara - Steaua 1-0

Lomas de Zamora (Argentina) - "Estadio Eduardo Gallardon"

"Estadio Eduardo Gallardon"
Este cel mai important stadion multifuncţional din localitatea argentiniană Lomas de Zamora. Este folosit îndeosebi pentru meciurile de fotbal ale echipei locale Club Atletico Los Andes. Stadionul a fost construit în anul 1940, inaugurat la 28 septembrie acelaşi an, a fost modernizat în mai multe rânduri, având la momentul actual o capacitate de 35.000 locuri. De la 8 martie 1980 poartă actualul nume.
Lomas de Zamora
Este un oraş în provincia Buenos Aires, care are o populaţie de peste 110.000 locuitori. Face parte din zona metropolitană Buenos Aires. Nu este o atractivitate turistică, dar aici se găsesc o şcoală agricole, un muzeu de arte şi o universitate, toate renumite în Argentina. Dintre clădiri se detaşează cea în care îşi are sediul municipalitatea (foto).

Rapid Cosminele - exclusă din campionat!

...Pentru că nu aveau pe nimeni?
Am fost primul care am scris despre incidentele grave de la partida Rapid Cosminele - Coruna Câmpina, partidă desfăşurată duminica trecut în cadrul seriei "Slănic" a Ligii C Prahova. Reamintesc că acea partidă a fost întreruptă în minutul 44, la scorul de 1-1, după ce arbitrul Daniel Bunea (Buşteni) a fost bătut de jucătorii formaţiei gazdă, în momentul în care a avut curajul de a elimina un jucător al acestei formaţii pentru un atac extrem de dur. AJF a dispus prima măsură încă înaintea şedinţei Comisiei de Disciplină, care a avut loc joi. Astfel, deşi era etapă intermediară miercuri, AJF a decis neprogramarea formaţiei Rapid Cosminele.
Apoi, d ece ceva vreme, după scandalurile tot mai dese din fotbalul judeţean, pentru a lăsa impresia că ce luptă comisiile ajf-iste cu eradicarea violenţei se tot dă publicităţii în fiecare săptămână un comunicat care cuprinde un pomelnic de jucători sancţionaţi cu mai multe sau mai puţine etape. În comunicatul din această săptămână se regăsesc şi sancţiunile dictate împotriva echiepi Rapid Cosminele.
Astfel, jucătorii Aurelian Drăgoi - exclus din activitatea sportivă şi amendă 1000 lei - în vreme ce coechipierii săi Laurenţiu Simion, Robert Irimia, Dragoş Dogaru, Valentin Duţă, Constantin Morărescu - suspendaţi fiecare câte 2 ani şi amendă 1000 lei. De asemenea, delegatul formaţiei Rapid Cosminele, Gheorghe Mălăescu, a fost suspendat doi ani şi amendat cu 1000 lei, în vreme ce echipa Rapid Cosminele a fost exclusă din campionat, fără drept de înscriere pentru următorii 2 ani şi o amendă record de 5000 lei.
Sunt sancţiuni meritate, pe care AJF-ul ar fi trebuit să le ia mai de mult... Le-a luat acum, cu Rapid Cosminele, după părerea mea, nu mai pentru că această echipă... n-a avut pe nimeni!

joi, 21 mai 2009

Mircea Sandu are un program foarte încărcat

Citat de DNA în calitate de martor, Mircea Sandu a declarat că nu poate fi prezent la solicitarea magistraţilor mai devreme de 8 iunie. Şi a explicat şi de ce... "Spre deosebire de alţii, eu chiar am atribuţii în Comitetul Executiv al UEFA şi mâine (n.r. - joi) voi pleca la Duisburg. Mă întorc sâmbătă după-amiază şi apoi plec luni la finala Champions League, la Roma.Urmează prezentarea lui Răzvan Lucescu la Mogoşoaia, iar pe data de 4 plec cu echipa naţională în Lituania pentru meciul din preliminarii. Pe data de 7 mă voi întoarce. De aceea sunt disponibil doar de pe data de 8 încolo pentru a mă prezenta la DNA", a declarat Sandu la gsptv, citat de ProSport.
Mircea Sandu va fi prezent la Duisburg la finala Womens Cup, dintre Disburg şi Zvezda 2005 Belgrad, nemţoaicele având prima şansă după ce în tur au învins cu scorul de 6-0! Apoi, la Roma, "Naşu'" va fi în tribuna oficială la finala Champions League dintre CF Barcelona şi Manchester United. Deşi se va întoarce din Italia încă de joia viitoare, Sandu nu are timp de DNA intrând în febra pregătirii meciului Naţionalei României din Lituania, care va însemna debutului lui Răzvan Lucescu la cârma "tricolorilor". Dar partida de la Marijampole are loc abia sâmbătă, la mai mult de o săptămână de la întoarcerea boss-ului FRF de la Roma... Magistraţii au părut, însă, să manifeste înţelegere faţă de agenda încărcată a "Naşului"...

Uberlandia (Brazilia) - Stadionul "Joao Havelange"

Stadionul "Joao Havelange"
Stadionul multidisciplinar din oraşul brazilian Uberlandia, din zona Minas Gerais, a fost inaugurat la 27 mai 1982 şi are o capacitate de 72.000 locuri. Stadionul aparţine municipalităţii, dar aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia locală Uberlandia Esporte Club. În anul 1995 stadionul a primit numele fostului preşedinte al FIFA, brazilianul Joao Havelange, predecesorul actualului preşedinte Joseph Blatter.
Uberlandia
Este un oraş de peste 600.000 locuitori din vestul provinciei braziliene Minas Gerais. Oraşul a fost fondat la 31 august 1888 şi are un puternic accent industrial, deşi este situat într-o zonă propice agriculturii. Ar fi de văzut în Uberlandia nişte biserici şi catedrale, dar mai impresionante sunt arterele cu forme perfect geometrice, bine proporţionate.