luni, 22 iunie 2009

Munchen - "Olympiastadion"

"Olympiastadion"
Până la construirea celebrei "Allianz Arena", "Olympiastadion" a fost cel mai important stadion din capitala Bavariei, Munchen. Construcţia sa a început în anul 1968 şi a fost inaugurat la 26 mai 1972, înaintea Jocurilor Olimpice găzduite în acel an de Munchen. Cu o capacitate de 69.250 locuri, arena a găzduit partide extrem de importante, de la turneel finale ale Campionatului Mondial din 1974, inclusiv finala RFG - Olanda 2-1, precum şi partide de la Campionatul European din anul 1988. De asemenea, a găzduit finale ale cupelor europene în anii 1979, 1993 şi 1997, fiind o arenă cotată de UEFA la 5 stele. Până la construirea renei "Allianz", în anul 2005, aici şi-au disputat partidele de pe teren propriu formaţiile Bayern Munchen şi TSV 1860 Munchen.
Munchen
Este capitala landului Bavaria şi al treilea oraş ca mărime al Germaniei, cu o populaţie de 1,26 milioane locuitori, după Berlin şi Hamburg. Munchen se află pe râul Isar, iar printre atracţiile oraşului se numără Marienplatz, cu noua şi vechea primărie, Peterskirche, catedrala Frauenkirche, mai multe muzee, grădina englezească, turnul olimpic şi multe altele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu