duminică, 27 septembrie 2009

Concursul de echitaţie de la Câmpina, un mare succes!

Cele trei zile ale concursului de echitaţie organizat de Sport Horse Câmpina la baza hipică de pe dealul Muscel s-au încheiat. Şi se poate spune că a fost o reuşită, un succes total, din toate punctele de vedere.
Toţi cei prezenţi au apreciat excelenta organizare pe parcursul tuturor celor trei zile, "vinovat" de acest aspect fiind iniţiatorul concursului Şerban Frăţilă.
Au fost întreceri pentru toate categoriile de vârstă, de la copii - Irina Mateescu, la 9 ani împliniţi chiar în ziua de concurs (duminică), fiind cea mai mică dintre concurenţi - până la juniori, tineret şi seniori.
Punctul culminant al celor trei zile a fost Marele Premiu al Câmpinei, derulat duminică după-amiază. După întreceri spectaculoase şi un baraj care i-a ţinut cu sufletul la gură pe spectatori, câştigător a fost declarat Claudiu Gheorghe, de la Clubul Picadilly din Bucureşti.
O menţiune aparte se cuvine şi pentru singura prezenţă câmpineană la Marele Premiu, Daniela Bândilă, cea care a câştigat concursul open parcurs american, poate cea mai spectaculoasă dintre întrecerile organizate în cele trei zile de concurs. Tânăra sportivă din Câmpina a participat în aproape toate competiţiile, uneori chiar şi cu mai mulţi cai, o practică des uzitată în echitaţia din ţara noastră.
Mai trebuie spus că pe parcursul celor trei zile de echitaţie, câteva mii de câmpineni au urcat dealul Muscel, pentru a asista la acest spectacol inedit pentru urbea noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu