vineri, 29 ianuarie 2010

Costică-Vâlcea va fi eliberat în această seară!

Curtea de Apel Ploieşti a decis unerea în libertate în această seară a lui Cornel Penescu, Liviu Făcăleaţă şi Gheorghe Constantin. Primii doi sunt cercetaţi pentrud are de mită, iar fostul şef al CCA pentru luare de mită. Toţi cei trei au fost arestaţi în luna aprilie a anului trecut. Potrivit acuzaţiilor de la dosar, în perioada 2006 - aprilie 2009, inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale. Ei vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate, fiindu-le îngrădite numai unele drepturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu