marți, 20 iulie 2010

Terenul "Petrol", o telenovelă fără sfârşit...

Terenul de fotbal din incinta Căminului Petrol pare a fi blestemat... Povestea din jurul lui s-a transformat într-o telenovelă fără sfârşit...
După ce a fost (aproape) înconjurat de case, terenul de fotbal "Petrol" a ajuns nou subiect de dispută. În anul 2007, după apariţia unor acte normative, terenul aflat în patrimoniul Grupului Şcolar Petrol (devenit astăzi Colegiul Tehnic "Constantin Istrati") a intrat în patrimoniul administraţiei locale, aceasta la rândul ei redirecţionându-l spre administrare Casei Tineretului. De aici, s-a semnat o convenţie cu Mircea Hagianu, în calitate de conducător al clubului HM Junior. Conform acestei convenţii, clubului HM beneficiază de folosinţa terenului şi a instalaţiilor anexe, în contrapartidă oferind întreţinerea acestuia.
În ciuda acestor documente clare şi fără echivoc, pe terenul "Petrol" evoluează din vara anului trecut şi CSM Câmpina. Nimeni nu a zis nimic până acum, chiar dacă Hagianu nu a părut niciodată prea fericit cu această... cumetrie. Numai că în această vară, lucrurile par a fi scăpat de sub control. Hagianu susţine că fără ştirea sa, reprezentanţii CSM-ului s-au apucat să înlocuiască nişte glii... Să zicem că pânp la urmă nu ar fi fost nimic rău... Numai că într-o publicaţie locală, care aparţine unuia dintre membrii Comitetului Director al CSM, Hagianu era acuzat că este "cu mapa", în timp ce reprezentanţii CSM sunt "cu sapa"! O afirmaţie aproape jignitoare pentru Hagianu în contextul în care de peste 20 ani, indiferent de vreme şi alte condiţii, Hagianu s-a ocupat personal de întreţinerea acestui teren, chiar dacă a existat o perioadă bună de timp când banii veneau chiar de la Guran!
Lucrurile par destul de complicate şi converg spre îndeplinirea zicalei populare cu "lucrul amestecat..."
Dar să vedem ce spun cei implicaţi:
Florin Buda, director Casa Tineretului: "Terenul este în administrarea noastră, a Casei Tineretului, dar noi am încheiat o convenţie cu Hagianu conform căreia clubul său poate folosi baza sportivă, în schimb asigurând cheltuielile de întreţinere. Mai departe, dacă el a mai permis sau nu şi altora accesul, este strict treaba lui!"
Mircea Hagianu, preşedinte HM Junior Câmpina: "Nu se mai poate aşa ceva! Îşi bat joc de munca mea... Au ajuns să mă sune părinţii şi să mă asalteze cu tot felul de întrebări despre această situaţie. Văd şi ei că sunt atacat din toate părţile după ce am muncit cu mâinile mele, numai eu ştiu în ce condiţii şi cred că am şi eu o contribuţie importantă că terenul acesta arată aşa cum arată acum. Pe mine nu m-a întrebat nimeni când au intrat cei de la CSM pe teren. Am zis că să las de la mine, să fie pace şi armonie că suntem o mână de oameni care iubim sportul în Câmpina. dar nu se mai poate! Au ajuns să mă jignească nepermis! Este incredibil ceea ce se întâmplă! Eu nu sunt nici om de afaceri, nici lider politic şi nu am de unul singur forţa să mă opun abuzurilor care se întâmplă aici!"
Virgil Guran, preşedinte CSM Câmpina: "În anul 2007, când terenul a fost preluat de Casa Tineretului, noi aveam contract cu Liceul Petrol. Doar nu era să mergem în stradă, că doar aici se pregătesc copiii Câmpinei?! Este adevărat că, practic, nu avem nici un document care să ateste că noi, CSM Câmpina, avem vreun drept la acest teren. O să facem acest lucru, pentru că ne-au obligat acum să montăm apometre şi tot felul de alte aparate asemănătoare, iar pentru toate acestea este nevoie de acte. Personal, am băgat foarte mulţi bani în acest teren şi cred că şi copiii de la CSM au dreptul să se pregătească pe acest teren. Oricum, din câte îmi aduc eu aminte, în acea convenţie între Casa Tineretului şi Hagianu exista şi o prevedere care permitea accesul la această bază sportivă tuturor celor care fac sport, categorie în care cred că ne putem încadra şi noi. Dacă nu vom mai fi lăsaţi ieşim şi jucăm în intersecţiile în care administraţia vrea să amenajeze sensuri giratorii!"
Primăria aşteaptă bani europeni pentru modernizarea terenului "Petrol".
Poate la anu'...
După ce a cîştigat alegerile promiţând inclusiv modernizarea terenului "Petrol", primarul Horia Tiseanu a demarat destul de timid procedurile pentru accesarea unor fonduri europene pentru această investiţie. Dosarul a fost finalizat, dar a ajuns în faza de aprobare. Cum anul acesta sunt şanse minime ca dosarul "Terenul Petrol Câmpina" să treacă de la stadiul de "aşteptare" la... "finanţare", proiectul rămâne doar un vis... Mai ales că, printre altele, modernizarea va presupune şi mutarea terenului, cumva perpendicular pe actualul său amplasament! Oricum, mai este cale lungă până la aprobarea acestui proiect!
În loc de concluzie...
Este destul de clar că fiecare parte are atât meritele ei, cât şi partea sa de vină... Administraţia că s-a apălat cam prea uşor pe mâini de administrarea acestui teren, Hagianu pentru că a acceptat - fie şi tacit - concubinajul neclarificat legal cu CSM-ul, iar CSM-ul şi Virgil Guran, pentru că au acceptat să investească într-o bază pentru acre nu aveau nici un fel de document. Mai important mi s-ar părea ca de acum încolo să se găsească o soluţie pentru suprevieţuirea tuturor, pentru că este loc pentru toată lumea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu