luni, 23 august 2010

Huliganii de la Hunedoara trebuie pedepsiţi exemplar!

Arbitrul Ion Crăciunescu are piciorul stâng în ghips, fiind suspect de rupere de ligamente. A fost depistat un participant la „măcel”: Victor Rotăraşu, administratorul stadionului
Ieri, la ora prânzului, i-am întâlnit la federaţie pe câţiva dintre participanţii la evenimentele grave petrecute sâmbătă la Hunedoara. Trist, arbitrul Ion Crăciunescu îşi târa piciorul stâng, abia pus în ghips. Stăpânindu-şi durerea, reputatul purtător al ecusonului FIFA ne-a declarat: „Am fost în cursul dimineţii la Spitalul de Urgenţă la secţia ortopedie, unde doctorul Vasile Popescu, examinându-mă, mi-a pus următorul diagnostic: entorsă gravă genunchi stâng cu distensie capsulă ligamentară antero-externă (veche de trei zile). Mi-a pus piciorul stâng în ghips pentru o perioadă de două săptămâni, urmând să mă prezint la control pentru a se hotărî dacă este o rupere de ligamente sau nu. În cazul în care se constată această rupere de ligamente este necesară o intervenţie chirurgicală care ar cere o perioadă de repaus între 6 luni şi 1 an. Vă daţi seama că în această situaţie soarta mea ca arbitru este foarte grea, având în vedere că eram într-o formă deosebită, care mi-a permis să conduc câteva partide din fotbalul european. Personal, nu ştiu cum să calific acest incident, care se putea termina dramatic pentru mine, şi vreau să le mulţumesc oamenilor apropiaţi, echipei de fotbal Corvinul, lui Petcu, Nicşa, Gabor şi Şumudică, pentru că m-au protejat riscându-şi, poate, viaţa. O viaţă care a fost realmente pusă în pericol de furia nestăpânită a unor barbari”.
Observatorul federal al acestei partide, Constantin Teaşcă, a fost de asemenea molestat şi ne-a comunicat că a întocmit deja un raport amănunţit asupra celor petrecute pe terenul din Hunedoara. S-a arătat uimit de violenţa dezlănţuită la această partidă, în care, după părerea sa, arbitrul Ion Crăciunescu a condus de nota 9, aplicând perfect regulamentul.
Aflat la federaţie în vederea susţinerii examenului la şcoala de antrenori, preşedintele clubului Corvinul Hunedoara, Ioan Petcu, ne-a spus că Poliţia întreprinde o vastă acţiune de depistare a huliganilor, identificând deja două persoane, una dintre ele, cea care l-a agresat pe observatorul Constantin Teaşcă, fiind administratorul stadionului, Victor Rotăraşu. Se fac în continuare investigaţii pentru pedepsirea acestor huligani.
Arbitrul Ion Crăciunescu s-a întreţinut îndelung cu preşedintele Corvinului şi cu jucătorul Romulus Gabor (aflat şi el la examenul de antrebor), după care „cavalerul fluierului” din Rm. Vâlcea a plecat în căutarea unui şofer pentru Oltcitul său, care să-l poată conduce spre casă.
Evenimentele grave de la partida Corvinul – FC Bihor vor face obiectul unei analize amănunţite, aşa cum ne-a declarat secretarul general adjunct al federaţiei, domnul Adalbert Kassai, în şedinţa de joi a Comisiei Campionatului Naţional.

Articol apărut în ziarul „Gazeta Sporturilor” din data de 27 aprilie 1993, semnat de Şerban Ionescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu