luni, 25 octombrie 2010

Problemele lui Corpodean

Sorin Corpodean a trecut prin nişte momente groaznice la finalul cursului de la Eforie. Vineri seară, în timp ce se îndrepta spre restaurantul "Cătunul", unde era organizată masa festivă, autoturismul său, un Fiat Regata, a fost tamponat violent din spate de un Cielo cu număr de Galaţi, care nu sesizase că maşinile din faţă aşteptau să poată depăşi o căruţă. Şocul a proiectat autoturismul în maşina din faţă, care aparţinea lui Laszlo Sajtos. Însă cel mai grav lucru este că pe bancheta din spate a Fiatului se afla fiica lui Corpodean, Alma Andreea, în vârstă de numai 6 ani. Din lovitură, ea a căzut între banchetă şi scaunele din faţă, lovindu-se tare la cap. Deşi părea că nu a păţit mai nimic, soţia observatorului FRF Ion Bonini, medic de profesie, a insistat ca fetiţa să fie dusă la spitalul din Mangalia, unde Andreea a intrat în stare de comă. Transportată urgent la Constanţa, ea şi-a revenit şi, după mai multe controale şi o zi de observaţie, a fost externată. Arbitrul Corpodean va rămâne pe Litoral până astăzi, când Poliţiava elibera procesul verbal de constatare.
Material apărut în ziarul "Pro Sport" din data de 20 iulie 1998, semnat de Justin Gafiuc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu