sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Amical: CS Băneşti – CSM Câmpina 1-5

Primul meci amical al anului 2012 în care a fost implicată o echipă din Câmpina a avut loc în această dimineaţă, la Băneşti, unde s-au întâlnit formaţiile CS Băneşti şi CSM Câmpina. Interesant este că ultimul meci oficial al celor două echipe a fost chiar între ele, în ultima etapă din anul 2011 în Liga lu’ Lică, atunci băneştenii impunându-se cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Creţu şi Ene.
Astăzi, fără mulţi titulari, cu o echipă în care a jucat şi preşedintele Dinu Radu, băneştenii
nu au mai putut da aceeaşi replică CSM-ului. În finalul unei prime reprize destul de echilibrate, CSM-ul a deschis scorul prin Ilioiu. Imediat după pauză, Filote a adus egalarea, după care camerunezul Blanc Ndatang, Grigoraş, Negreanu şi Negoiasă ducând scorul la 5-1 pentru câmpineni.
CS Băneşti: Veselu – Burlacu, Cristache, Gorgan, Rădoi – Creţu, Iancu, Albu, Filote – Dinu, Geambaşu. Au mai jucat: Lungu, Bucuroiu. Antrenor: Aurel Covrig.
CSM Câmpina: Boşilcă – Ad. Burchi, G. Radu, Zăpodeanu, Grigoraş – Budileanu, Ilioiu, M. Mihai, Olteanu – Blanc Ndatang, Vintilă. Au mai jucat: Lepădatu – Negoiasă, I. Burchi, Negreanu, Hromei, Dârstaru. Antrenor: Ion Burchi.
Arbitri: Ştefan Călăraşu (Câmpina) – Vasile Burlacu (Brebu), Andrei Nedelcu (Câmpina).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu