miercuri, 29 februarie 2012

Crăciunescu a anunţat o brigadă românească pe 15 martie în cupele europene

"O veste bună e că avem un arbitru român care va arbitra într-o cupă europeană. Adică la 15 martie va arbitra o brigadă din România. Nu ştiu în ce competiţie, e anunţată doar data, iar brigada am făcut-o noi. Nu putem spune componenţa brigăzii. E un lucru bun că avem arbitri în competiţiile europene, chiar dacă pentru noi va fi greu, pentru că tot în 15 martie avem meci în Cupa României, Vaslui - Oţelul, cu multe orgolii", a anunţat astăzi preşedintele CCA Ion Crăciunescu.
Cel mai probabil este vorba de arbitrul

S-au mărit baremurile!

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF care a avut loc în această după-amiază la Casa Fotbalului, Ion Crăciunescu (foto) a obţinut o creştere a baremurilor arbitrilor din Liga I. "S-au schimbat baremurile. Pentru central va fi 1.000 de dolari, pentru cei doi asistenţi câte 700 de dolari, iar pentru cel de-al patrulea, rezerva, tot 700. Pentru rezervă e cam mare suma, dar dacă ne-au dat ei ce să fac, să le zic să ne dea mai puţin? Decât nimic, eu sunt mulţumit. Faţă de cum era am mai făcut un pas înainte. Până la urmă este o intrare într-o oarecare normalitate", a declarat Ion Crăciunescu.

Start amânat în ligile a II-a şi a III-a

După ce iniţial se hotărâse ca reluarea campionatului în ligile a doua şi a treia să aibă loc pentru 9-10 martie, astăzi, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a decis amânarea cu o săptămână a primei etape a returului. Astfel, Liga a III-a va începe pe 16 martie, iar Liga a II-a, o zi mai târziu.
Principalul argument care a stat la baza acestei decizii a fost starea precară a suprafeţelor de joc.

Miercuri, 29 februarie, partide internaţionale, rezultate

Preliminariile Campionatului European de Tineret
Baku: Azerbaidjan – Islanda 1-0
Wrexham: Ţara Galilor – Andorra 4-0
Halle: Germania – Grecia 1-0
Paisley: Scoţia – Olanda 0-0
Middlesbrough: Anglia – Belgia 4-0
Serravalle: San Marino – Cipru 1-2
Amicale
Antalya (Turcia): Kazahstan – Letonia 0-0
Tbilisi: Georgia – Albania 2-1
Nicosia: Cipru – Serbia 0-0
Antalya (Turcia): Moldova – Belarus 0-0
Podgorica: Muntenegru – Islanda 2-1
Tel Aviv: Israel – Ucraina 2-3
Gyor: Ungaria – Bulgaria 1-1
Limassol (Cipru): Armenia – Canada 3-1
Luxembourg: Luxemburg – Macedonia 2-1
Bursa: Turcia – Slovacia 1-2
Ta’Qali: Malta – Liechtenstein 2-1
Bucureşti: România – Uruguay 1-1
Copenhaga: Danemarca – Rusia 0-2
Klagenfurt: Austria – Finlanda 3-1
Zagreb: Croaţia – Suedia 1-3
Berna: Elveţia – Argentina 1-3
Heraklion: Grecia – Belgia 1-1
Genova: Italia – SUA 0-1
Bremen: Germania – Franţa 1-2
Dublin: Irlanda – Cehia 1-1
Belfast: Irlanda de Nord – Norvegia 0-3
Varşovia: Polonia – Portugalia 0-0
Koper: Slovenia – Scoţia 1-1
Cardiff: Ţara Galilor – Costa Rica 0-1
Londra: Anglia – Olanda 2-3
Malaga: Spania – Venezuela 5-0

Imagini cu Bogdan Sorescu la CE Futsal din Croaţia

Delegările CCA nu vor mai fi făcute publice!

Forul prezidat de Ion Crăciunescu a luat ieri o decizie, pe care eu o consider cel puţin bizară. Printr-un comunicat postat de Comisia Centrală a Arbitrilor pe site-ul său se anunţă că delegările nu vor mai fi făcute publice, ci va fi anunţat

Koper (Slovenia) – „SRC Bonifika Stadion”

„SRC Bonifika Stadion”
Este stadionul din oraşul sloven Koper, aici având loc partidele formaţiei FC Koper, dar şi, astăzi, amicalul Slovenia – Scoţia. Arena a fost inaugurată în anul 1962, modernizată în mai multe rânduri, în prezent având o capacitate de 4.047 locuri. Stadionul face parte dintr-un complex mai amplu, care mai cuprinde un stadion pentru atletism, o sală de sport şi o piscină închisă.
Koper
Este un oraş din sud-vestul Sloveniei, cu o populaţie de aproximativ 47.000 locuitori. De asemenea, este cel mai mare port de pe costa Mării Adriatice a Sloveniei.

Cristian Nica a fost ales preşedinte al filialei Prahova a Sindicatului Arbitrilor

Aseară, la Ploieşti a avut loc şedinţa de alegeri a Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România, filiala Prahova. Condusă de secretarul general al SAFR, Gheorghe Andrei, şedinţa arbitrilor s-a încheiat cu alegerea noii structuri de conducere judeţeană: Cristian Nica - preşedinte,

marți, 28 februarie 2012

Miercuri, 29 februarie, partide internaţionale

Preliminariile Campionatului European de Tineret
Ora 16.00, Baku: Azerbaidjan – Islanda
Emir Aleckovic - Momir Sirko (Bosnia), Dmitri Mosiakin (Rusia) - Darko Obradovic (Bosnia)
Ora 18.00, Wrexham: Ţara Galilor – Andorra

Marţi, 28 februarie, partide internaţionale, rezultate

Jocuri amicale
Limassol (Cipru): Armenia – Serbia 0-2
St. Gallen (Elveţia): Bosnia – Brazilia 1-2

Concurs de înot, de... "mărţişor"

Sâmbătă, 3 martie, de la ora 9.30, la bazinul de înot didactic (foto) din Câmpina va avea loc Cupa "Mărţişorului" la înot, o competiţie rezervată copiilor între 7 şi 12 ani şi care contează şi ca etapă a campionatului judeţean de profil. De altfel, este prima etapă a campionatului judeţean la înot care se desfăşoară la Câmpina.

Campionatul judeţean s-a mai amânat o săptămână!

Astăzi, AJF Prahova a decis să amâne şi reluarea campionatului pentru o săptămână, după ce în urmă cu câteva zile se anunţase amânarea etapei din Cupa României, care urma să se desfăşoare în week-end-ul trecut. Cauza acestei a doua amânări este starea jalnică a suprafeţelor de joc din majoritatea localităţilor judeţului, ceea ce ar fi dus chiar la imposibilitatea desfăşurării unor partide.

S-a întâmplat astăzi...

1986, Alexandria (Egipt): Egipt – România 2-2, amical, marcatori - Coraş, Iorgulescu, arbitru - Hamat Hafez (Egipt)
1989, Bucureşti: Victoria – Dinamo Dresda 1-1, Cupa UEFA, sferturi; marcator - Solomon; arbitri - David Syme - Leslie Mottram (foto), S. Yuill (Scoţia)
2001, Nicosia: România – Lituania 3-0, amical, marcatori - Ganea (2), Codrea; arbitri - Kostas Kapitanis - Friksos Petrou, Antoni Papanaiotou (Cipru)
2006, Nicosia: România – Armenia 2-0, amical, marcatori - Maftei, Cociş; arbitru - Ioannis Tsachilides (Grecia)

Messina (Italia) – „Stadio Comunale San Filippo”

„Stadio Comunale San Filippo”
Este stadionul din localitatea italiană Messina, aici având loc partidele formaţiei cu acelaşi nume. Arena are o capacitate de 40.200 locuri.
Messina
Este al treilea oraş ca mărime din regiunea (insula) Sicilia, Italia. Se află în nord-estul acestei insule, chiar la maginea strâmtorii Messina, cel mai apropiat loc dintre insula Sicilia şi continent. Are o populaţie de 351.000 locuitori.

luni, 27 februarie 2012

Marţi, 28 februarie, partide internaţionale

Jocuri amicale
Ora 15.00, Limassol (Cipru): Armenia – Serbia
UEFA a anunţat delegările turul al doilea de calificare pentru Campionatul European Feminin de Juniori sub 17 ani. Printre arbitrele delegate se numără şi o româncă: Cristina Bujor.
Bucureşteanca a fost delegată la partide ale grupei a patra, care se va desfăşura la Madrid, în capitala Spaniei. Iată şi partidele la care a fost delegată Cristina Bujor:
10 aprilie, ora 19.00 (ora României), Madrid:
Spania - Serbia
Cristina Bujor
12 aprilie, ora 19.00, Madrid:
Cehia - Spania
Cristina Bujor
15 aprilie, ora 12.30, Madrid:
Spania - Germania
Sara Persson (Suedia), rezervă - Cristina Bujor
În afara Cristinei Bujor, celelalte arbitre prezente la acest turneu de calificare sunt Sara Persson (Suedia) şi Sharon Sluyts (Belgia).

S-a întâmplat astăzi...

1985: Grecia - Albania, preliminarii CM, arbitri - Ioan Igna (foto) - Ion Crăciunescu, Mircea Constantinescu

Trondheim (Norvegia) – „Rosenborgbanen Stadion”

„Rosenborgbanen Stadion”
Este stadionul din Trondheim unde au loc partidele formaţiei Byasen. Arena are o capacitate de 3.000 locuri şi este folosită şi ca bază de antrenament pentru formaţia cea maicunoscută din acest oraş norvegian, Rosenborg Trondheim.
Trondheim
Este un oraş din Norvegia, situat în zona centrală a acestei ţări, dar cu ieşire la mare printr-un fiord, la fel ca majoritatea oraşelor norvegiene. A fost înfiinţat în anul 997, iar astăzi este al treilea oraş ca mărime din această ţară, cu o populaţie de 176.000 locuitori. De asemenea, este un centru educaţional, tehnic şi de cercetare medicală, aici activând peste 25.000 de studenţi anual.

duminică, 26 februarie 2012

Amical: CS Cornu - Unirea Teleajen 3-2

În această dimineaţă, la Cornu a avut loc partida amicală dintre CS Cornu şi Unirea Teleajen. Antrenate de Andrei Ionescu (foto) şi avându-l ca director tehnic pe Cristian Zmoleanu, gazdele au început în forţă şi conduceau după prima repriză cu 3-0, prin golurile marcate de I. Lucian 15, 45 - ultimul din penalty şi Gratie 40. În repriza secundă, portarul gazdelor, Bucuroiu, s-a evidenţiat apărând o lovitură de pedeapsă, chiar în minutul 46, pentru ca ulterior, oaspeţii să înscrie în două rânduri, prin Bujor, în minutele 53 şi 57.

Amicalul de la Măgureni a fost anulat

Vă informam ieri că printre partidele amicale desfăşurate astăzi se număra şi întâlnirea dintre Prahoviţa Măgueni şi Precizia Breaza. Întâlnirea nu a mai avut loc,

Arbitrii prahoveni sunt chemaţi să-şi aleagă liderul sindical

După ce tot la Ploieşti a avut loc Adunarea Generală Naţională a Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR), capitala judeţului nostru va găzdui marţi, 28 februarie, de la ora 18.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor alegerile pentru desemnarea structurilor de conducere ale filialei judeţene a SAFR.
În acest sens, toţi arbitrii prahoveni

S-a întâmplat astăzi...

2001, Nicosia: România – Ucraina 1-0, după prelungiri, amical, marcator - Ciubotariu; arbitri - Loizos Loizou - Andreas Mavris, Stavros Prokopiou (Cipru)

Nuoro (Italia) – „Stadio Franco Frogheri”

„Stadio Franco Frogheri”
Este stadionul din oraşul italian Nuoro, aici având loc partidele formaţiei Nuorese Calcio. Arena are o capacitate de 3.400 locuri.
Nuoro
Este o localitate din zona central-estică a insulei Sardinia, Italia. Se află la poalele Munţilor Ortobene şi are o populaţie de aproximativ 36.000 locuitori.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Deci, se poate!

FRF a infirmat alegerile de la AJF Dolj, astăzi fiind înscăunaţi Silviu Bogdan şi Sebastian Colţescu
Gazeta Sporturilor informează astăzi că "Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dolj are o conducere nouă după ce alegerile din 2009 au fost declarate nule, iar FRF a cerut repetarea acestora. Fostul arbitru Silviu Bogdan a fost numit preşedinte în locul lui Nicu Neagoe,

Mâine, joc amical la Măgureni

Duminică, de la ora 11.00, la Măgureni, va avea loc un joc amical între formaţiile Prahoviţa Măgureni (ultimul loc, Seria Vest, Liga B Prahova) şi Precizia Breaza, liderul la zi al aceleiaşi serii din eşalonul secund judeţean.

Amical: AS Tufeni - CS Păuleşti 1-0

Pe terenul de la Lilieşti a avut loc astăzi un interesant meci amical între liderul Seriei Slănic din Liga C Prahova, AS Tufeni, şi o formaţie cu mai vechi ştate pe prima scenă a fotbalului judeţean, CS Păuleşti. Cu un portar în zi de mare graţie, AS Tufeni a reuşit să învingă cu scorul de 1-0,

Amical: CS Băneşti - CSM Câmpina 1-4

Pe un teren foarte greu, astăzi la Băneşti s-au întâlnit în al treilea meci amical între cele două echipe din această iarnă formaţiile CS Băneşti şi CSM Câmpina. Şi de această dată, tot formaţia din Câmpina s-a impus, cu scorul de 4-1, golurile fiind marcate de R. Burloiu - 2, Negoiasă (foto) şi camerunezul Blanc, în vreme ce pentru gazde a înscris Fl. Ene.
CS Băneşti: Veselu - Burlacu, Horja, Creţu, Rădoi - Lungu, Albu, Hornea, Grigoraş - Fl. Ene, Fl. Cristache. Au mai jucat: Ciocoiu, Hodoiu, Vintilă. Antrenori: Cristian Dumitru (principal), Aurel Covrig (secund).

Amicalul Unirea Câmpina - CSO Plopeni nu a mai avut loc...

Astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul "Rafinăriei" trebuia să aibă loc partida amicală dintre Unirea Câmpina şi CSO Plopeni. Întâlnirea a fost contramandată în ultimul moment, oficialii clubului câmpinean dorind să-şi protejeze suprafaţa de joc. În urma încălzirii vremii,

Amical: CS Cornu - Intersport Filipeşti 1-5

În acaestă dimineaţă, la Cornu, pe un teren extrem de greu, s-au duelat amical două echipe din liga secundă judeţeană - CS Cornu (locul 12 în Seria Vest) şi Intersport Filipeşti (locul 1 în Seria Nord).
Mult mai bine clădită fizic, echipa oaspete şi-a luat un avantaj consistent încă dinainte de pauză, prin golurile marcate de Brebenel (3, 27), Bădicu (10, 17) şi Ivan (28). Gazdele au început în forţă repriza secundă, dar au ratat o lovitură depedeapsă în minutul 46 prin R. Burlacu (foto), fostul jucător al Unirii Câmpina revanşându-se în minutul 53, atunci când a înscris singurul gol al cornenilor în acest meci amical.
CS Cornu: Popescu - A. Burlacu, Diaconu, Constantinescu, Zanfir, Băjenaru, Cr. Grigore, Heroiu, Rada, R. Burlacu, Drăgoi. Au mai jucat: Bucuroiu, Mitrea, Dobroiu. Antrenor: Adrian Ionescu.

S-a întâmplat astăzi...

1999, Sinaia: începea cursul arbitrilor din prima divizie
2001, Bucureşti: se încheia cursul arbitrilor din Liga I, la care invitat de onoare fusese fostul arbitru internaţional Peter Mikkelsen (Danemarca)

Bergen (Norvegia) – „Verden Amfi Arena”

„Verden Amfi Arena”
Este un stadion din localitatea norvegiană Bergen. A fost construit în anulo 1992 şi are o capacitate de 3.500 locuri, găzduind partidele formaţiilor Fyllingen şi Lov-Ham.
Bergen
Este un oraş de pe coasta sud-vestică a Norvegiei. Este al doilea oraş ca mărime din Norvegia, cu o populaţie de 239.000 locuitori.Oraşul a fost fondat în anul 1070 de Olav Kyrre, iar până în anul 1299 a fost capitala Norvegiei. Cartierul Bryggen (care înseamnă chei, ponton) a fost construit în anul 1702, iar din anul 1979 face parte din lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Petruţa Iugulescu, delegată de FIFA la Algarve Cup

Petruţa Iugulescu, din Târgovişte, arbitru asistent FIFA, a fost delegată de forul mondial să oficieze la ediţia 2012 a Algarve Cup, o prestigioasă competiţie feminină, care se desfăşoară în staţiunea Algarve din sudul Portugaliei.
Petruţa Iugulescu (foto) este singura româncă participantă la această competiţie, care reuneşte la start mai multe naţionale, repartizate astfel:
Grupa A
China, Germania, Islanda, Suedia
Grupa B
Danemarca, Japonia, Norvegia, SUA
Grupa C
Ungaria, Irlanda, Portugalia, Ţara Galilor.
Competiţia va avea loc în perioada 29 februarie - 7 martie.

vineri, 24 februarie 2012

Un inedit meci amical

În această după-amiază, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina a avut loc un interesant meci amical între echipa feminină CS Brazi, antrenată de Mircea Hagianu şi una dintre grupele de juniori de la clubul tehnicianul câmpinean, Hagianu Mircea Junior. Nu a contat scorul, fiind mai degrabă un meci şcoală pe care Hagianu a ţinut să-l facă pentru fetele sale în încheierea cantonamentului centralizat de la Cehia.

S-a întâmplat astăzi...

1987, Monte Carlo: Steaua – Dinamo Kiev 1-0, Supercupa Europei, marcator - Hagi; arbitru - Luigi Agnolin (foto) (Italia)

Osaka (Japonia) – „Nagai Stadium”

„Nagai Stadium”
Este unul dintre stadioanele din Osaka, aici având loc partidele formaţiei Cerezo Osaka, dar şi apreciate reuniuni atletice. De asemenea, aici are loc astăzi partida amicală Japonia – Islanda. Arena a fost inaugurată în anul 1964, extinsă în 1996 şi renovată în 2007 şi a găzduit mai multe partide de la Cupa Mondială din 2002, inclusiv un sfert de finală, Senegal – Turcia 0-1. „Nagai Stadium” are o capacitate de 50.000 locuri.
Osaka
Este al doilea oraş ca mărime din Japonia, după capitala Tokyo, având o populaţie de 2,6 milioane locuitori. Este centrul administrativ al prefecturii cu acelaşi nume şi este inima zonei metropolitane Osaka-Kobe-Kyoto, care numără peste 18,6 milioane locuitori. Osaka se află la gura râului Yodo, e malul golfului Osaka, ân regiunea Kanshai a insulei Honshu. Aici se află un acvarium, mai multe parcuri de distracţii, inclusiv Universal Studio Japan, foarte multe parcuri, dar şi un castel şi multe temple specifice religiei locale.

Programul optimilor de finală din Europa League

După meciurile de aseară, odată cu stabilirea echipelor calificate, s-a concretizat şi programul optimilor de finală din Europa League:

Metalist Harkov – Olympiacos Pireu
Sporting Lisabona – Manchester City
Twente Enschede – Schalke
Standard Liege – Hanovra
Valencia – PSV Eindhoven
AZ Alkmaar – Udinese
Atletico Madrid – Beşiktaş Istanbul
Manchester United – Athletic Bilbao
Partidele vor avea loc pe 8 (turul) şi 15 martie (returul).

joi, 23 februarie 2012

Joi, 23 februarie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Europa League
Valencia: Valencia – Stoke City (1-0) 1-0 
Bilbao: Athletic Bilbao – Lokomotiv Moscova (1-2) 1-0
Enschede: Twente Enschede – Steaua (1-0) 1-0
Salonic: PAOK Salonic – Udinese (0-0) 0-3
Eindhoven: PSV Eindhoven – Trabzonspor (2-1) 4-1
Bruges: FC Bruges – Hanovra (1-2) 0-1
Liege: Standard Liege – Wisla Cracovia (1-1) 0-0
Istanbul: Beşiktaş – Sporting Braga (2-0) 0-1
Manchester: Manchester United – Ajax (2-0) 1-2
Lisabona: Sporting Lisabona – Legia Varşovia (2-2) 1-0
Gelsenkirchen: Schalke – Viktoria Plzen (1-1) 3-1, după prelungiri
Harkov: Metalist Harkov – Salzburg (4-0) 4-1
Atena: Olympiacos Pireu – Rubin Kazan (1-0) 1-0
Bruxelles: Anderlecht – AZ Alkmaar (0-1) 0-1
Madrid: Atletico Madrid – Lazio (3-1) 1-0
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru faza următoare a competiţiei.

Mâine, un nou joc amical pe stadionul "Rafinăriei"

După ce astăzi a găzduit meciul amical dintre Unirea Câmpina şi Conpet Ploieşti, mâine, vineri, de la ora 15.00, stadionul "Rafinăriei" va fi gazda unui nou meci amical extrem de interesant. În încheierea cantonamentului de la Cheia, fetele de la CS Brazi, antrenate de câmpineanul Mircea Hagianu, vor poposi la Câmpina,

Amical: Unirea Câmpina - Conpet Ploieşti 1-0

Într-un nou joc amical disputat în acaestă dimineaţă, Unirea Câmpina a învins una dintre reprezentantele Prahovei în al treilea eşalon naţional, Conpet Ploieşti. Elevii lui Costin Plăvache şi Marius Pălăncianu au început în forţă, având câteva mari ocazii de gol chiar în debutul partidei. După 0-0 la pauză,

Imagini cu arbitrul italian Nicola Rizzoli la FC Basel - Bayern Munchen

S-a întâmplat astăzi...

2006, Bucureşti: Steaua – Heerenveen 0-1, 16-imi Cupa UEFA; arbitri - Jaroslav Jara (foto) - Miroslav Zlamal, Patrik Filipek - Milan Sedivy (Cehia)

Tempio Pausania (Italia) – „Stadio Nino Manconi”

„Stadio Nino Manconi”
Este stadionul din micuţa localitate italiană Tempio Pausania, aici având loc partidele formaţiei ASD Tempio Pausania. Arena are o capacitate de 11.700 locuri şi a fost inaugurată în anul 2000.
Tempio Pausania
Este o localitate din regiunea italiană Sardinia, care numără aproximativ 14.000 locuitori. Această localitate se află în nordul insulei Sardinia, dar fără a fi situată pe ţărm. Centrul vechi al acestui orăşel este dominat de mai multe lăcaşe de cult impresionante, atât prin vechimea lor, cât şi prin starea de sacralitate pe care o impun.

miercuri, 22 februarie 2012

Joi la prânz, meci amical pe stadionul "Rafinăriei"

Neînvinsă în meciurile amicale din acest an început de an, Unirea Câmpina va avea în faţă mâine la prânz un adversar valoros. Este vorba de formaţia Conpet Ploieşti, din Liga a III-a, partida fiind programată de la ora 11.00, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina.

Imagini cu germanul Stark la Manchester City - FC Porto

Noi imagini cu brigada lui Haţegan la Moscova

Săptămâna trecută, o brigadă condusă de Ovidiu Haţegan, din care au mai făcut parte asistenţii Zoltan Szekely, Octavian Şovre, adiţionalii Alexandru Tudor, Cristian Balaj şi rezerva Sebastian Colţescu, a oficiat la partuda Lokomotiv Moscova - Athletic Bilbao 2-1, în prima manşă a 16-imilor Europa League. Astăzi sunt în măsură să vă prezint noi imagini cu brigada lui Haţegan, instantanee surprinse chiar în timpul partidei de pe "Lujniki" din Moscova.

Joi, 23 februarie, partide internaţionale oficiale

Europa League
Ora 20.00, Valencia: Valencia – Stoke City (1-0)
Markus Strombergsson – Stefan Wittberg, Mathias Klasenius – Martin Hansson, Tobias Mattsson – Joham Hamlin (foto) (Suedia) – Christakis Skapoullis (Cipru), Rudolf Repka (Cehia)
Bilbao: Athletic Bilbao – Lokomotiv Moscova (1-2)
Pawel Gil – Piotr Sadczuk, Marcin Borkowski – Hubert Siejewicz, Szymon Marciniak – Robert Malek (Polonia) – Alan Snoddy (Irlanda de Nord), Nodar Akhalkatsi (Georgia)
Enschede: Twente Enschede – Steaua (1-0)
Robert Schorgenhofer – Alain Hoxha, Armin Eder – Rene Eisner, Thomas Gangl – Alexander Harkam (Austria) – Stefano Farina (Italia), Antoine Portelli (Malta)
Salonic: PAOK Salonic – Udinese (0-0)

Miercuri, 22 februarie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Champions League
Marsilia: Olympique Marseille – Inter Milano 1-0
Basel: FC Basel – Bayern Munchen 1-0
Europa League
Manchester: Manchester City - FC Porto (2-1) 4-0
Manchester City s-a calificat pentru faza următoare a competiţiei, unde va întâlni învingătoarea dintre Sporting Lisabona şi Legia Varşovia.

Amical: CSO Plopeni - CSM Câmpina 4-0

În această dimineaţă, la Lilieşti, a avut loc partida amicală dintre CSO Plopeni şi CSM Câmpina. Plopenarii au condus destul de autoritar ostilităţile şi au înscris de patru ori, trei dintre aceste goluri venind din faze fixe. După 90 de minute, CSO Plopeni s-a impus cu scorul de 4-0, prin golurile marcate de Puiuleţ (25, 44), Codreanu (60), Huza (75).

S-a întâmplat astăzi...

1990, Bucureşti: alegeri la Comisia Centrală a Arbitrilor, primele după Revoluţia din decembrie 1989 – Ilie Puia era ales preşedinte, iar Francisc Kolossi şi Nicolae Rainea (foto), vicepreşedinţi
2007, Sevilla: FC Sevilla – Steaua 1-0, Cupa UEFA, optimi; arbitri - Stuart Dougal - Alan Cunningham, Keith Sorbie - Douglas McDonald (Scoţia)
2007, Bucureşti: Dinamo – Benfica Lisabona 1-2, Cupa UEFA, optimi; marcator - C. Munteanu; arbitri - Nicolai Vollquartz - Torben Jensen, Bo Abildgaard - Emil Laursen (Danemarca)

Randaberg (Norvegia) – „Randaberg Stadion”

„Randaberg Stadion”
Este stadionul din localitatea norvegiană Randaberg, aici având loc partidele formaţiei Randaberg IL. Arena are o capacitate de 3.000 locuri.
Randaberg
Este o localitate din sud-vestul Norvegiei, situată foarte aproape de mult mai cunoscutul oraş Stavanger. Are o populaţie de aproape 10.000 locuitori şi este foarte apreciat în rândul norvegienilor, pentru că aici se află câteva plaje, printre puţinele care pot fi folosite în miezul verii în Norvegia.

marți, 21 februarie 2012

Italianul Stefano Farina a fost delegat de UEFA ca observator pentru arbitri la partida Twente Enschede - Steaua Bucureşti, care va avea loc joi, de la ora 20.00 (ora României), la Enschede şi va fi arbitrată de o brigadă din Austria condusă de Robert Schorgenhofer.
Farina s-a născut pe 19 septembrie 1962

Efectele "Convenţiei UEFA"?! Observatorii prahoveni chemaţi pe şest la testare...

Joi, 23 februarie, de la ora 17.30, la Casa Sindicatelor din Ploieşti va avea loc testarea observatorilor din lotul judeţean. Va fi un test grilă, dar totul pare desfăşurat în mare secret, neexistând nici un comunicat oficial, pe site-urile AJF Prahova sau CJA Prahova, prin care să se aducă la cunoştinţa observatorilor această testare.
Poate o fi unul dintre efectele implementării Convenţiei UEFA, prin care şeful CJA, Marian Deaconu, are în sarcină odată cu reluarea returului şi delegarea observatorilor. Cunoscută fiind adversitatea lui Deaconu pentru tot ce provine din Câmpina, mizez pe delegări extrem de proaste şi rare pentru puţinii observatori din Câmpina sau împrejurimi!

Miercuri, CSM Câmpina dispută un meci amical la Lilieşti

După o pauză destul de lungă impusă de capriciile vremii, CSM Câmpina reia mâine meciurile amicale, întâlnind de la ora 11.00, la Lilieşti, formaţia CSO Plopeni, care activează în Liga a III-a.
UEFA l-a delegat pe austriacul Robert Schorgenhofer să arbitreze partida Twente Enschede - Steaua Bucureşti, returul 16-imilor Europa League. Partida va avea loc la Enschede, pe stadionul "De Grolsch Veste", care mai este cunoscut şi sub numele "Arke Stadion". Detalii despre stadion şi oraş, aici.
Robert Schorgenhofer s-a născut pe 21 februarie 1973,

Miercuri, 22 februarie, partide internaţionale oficiale

Champions League
Ora 21.45, Marsilia: Olympique Marseille – Inter Milano
Cuneyt Cakir – Bahattin Duran, Tarik Ongun – Huseyin Gocek, Bulent Yildirim (foto) – Tolga Ozkalfa (Turcia) – Bo Karlsson (Suedia), David Findlay (Scoţia)
Basel: FC Basel – Bayern Munchen
Nicola Rizzoli – Renato Faverani, Andrea Stefani – Gianluca Rocchi, Paolo Tagliavento – Mauro Bergonzi (Italia) – Zdravko Jokic (Serbia), Petr Fousek (Cehia)
Europa League
Ora 19.00, Manchester: Manchester City - FC Porto (2-1)

Marţi, 21 februarie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Champions League
Moscova: ŢSKA Moscova – Real Madrid 1-1
Napoli: Napoli – Chelsea 3-1
Conform Pro Sport, UEFA a trimis un fax pe adresa CCA prin care le solicita observatorilor şi arbitrilor să renunţe la obiceiul de a mai apărea în emisiunile TV pentru a comenta fazele litigioase de după fiecare etapă. Şeful arbitrilor, Ion Crăciunescu, susţine că acest fapt este parţial adevărat şi că interdicţia se va aplica doar în cazul observatorilor.

Ajutoarele Cristinei Dorcioman în Suedia

Vă informam ieri că UEFA a delegat-o pe Cristina Dorcioman să oficieze la partida Malmo FF - Frankfurt, contând pentru prima manşă a sferturilor de finală a Womens Champions League, partida fiind programată pe 15 martie în  Suedia. În acest moment sunt în măsură să public şi numele asistentelor care o vor ajuta pe Cristina Dorcioman la meciul din Suedia. Este vorba de Monica Rigo şi Carmen Neagu.

S–a întâmplat astăzi...

2004, Larnaca: România – Ungaria 3-0, amical, marcatori - Mihuţ, Dănciulescu, Caramarin; arbitri - Costas Kapitanis, Andreas Xanthiou, Frixos Petrou (Cipru)

Cagliari (Italia) – „Stadio Sant’Elia”

„Stadio Sant’Elia”
Este stadionul din oraşul italian Cagliari, aici având loc partidele echipei cu acelaşi nume. Arena a fost inaugurată în anul 1970 şi modernizată substanţial în anul 1989, înaintea Cupei Mondiale din 1990, atunci când această arenă a găzduit 3 partide de la „Coppa del Mondo”. Arena are o capacitate de 23.486 locuri.
Cagliari
Este capitala regiunii italiene Sardinia, care ocupă insula cu acelaşi nume din Marea Mediterană. Cagliari se află în sudul acestei insule şi are o populaţie de 156.000 locuitori, întreaga zonă metropolitană ajungând la 480.000 locuitori. Universitatea din Cagliari, prima din Sardinia, a fost fondată în anul 1620. Centrul vechi al oraşului, Catedrala şi numeroase spaţii verzi sunt numai câteva dintre reperele capitalei Sardiniei.

luni, 20 februarie 2012

Marţi, 21 februarie, partide internaţionale oficiale

Champions League
Ora 19.00, Moscova: ŢSKA Moscova – Real Madrid
Bjorn Kuipers – Sander van Roekel, Erwin Zeinstra – Pol van Boekel (foto), Richard Liesveld - Danny Makkelie (Olanda) – Alfredo Trentalange (Italia), Jean Louis Piette (Franţa)
Ora 21.45, Napoli: Napoli – Chelsea
Carlos Velasco Carballo – Roberto Alonso Fernandez, Juan Carlos Yuste Jimenez – David Fernandez Borbalan, Carlos Clos Gomez – Fernando Teixeira Vitienes (Spania) – Jozef Marko (Slovacia), Rainer Koch (Germania)

Tromso (Norvegia) – „Tromsdalen Stadion”

„Tromsdalen Stadion”
Este stadionul din localitatea norvegiană Tromso, aici având loc partidele formaţiei Tromsdalen. Arena a fost inaugurată în anul 1983 şi are o capacitate de 3.500 locuri.
Tromso
Este o localitate din nordul Norvegiei, aflată dincolo de Cercul Polar de Nord, având o populaţie de 68.000 locuitori. Catedrala Arctică este unul dintre reprele importante ale acestui oraş, dar dincolo de toate, cadrul natural în care se află Tromso este unul aparte, care merită văzut, măcar o dată în viaţă.

duminică, 19 februarie 2012

O părere...

Răspunderea ministerială să fie o parte din salvarea României de la corupţie?
 
Chiar dacă titlul este cumva populist, eu zic că această răspundere ministerială este un pas impotant pentru responsabilizarea clasei politice.
Aşa cum suntem noi, românii, învăţaţi să ascultam doar de bici, doar prin impunerea unei legi putem să achiesăm spre corectitudine.
Chiar dacă legea este făcută să fie respectată doar de cei "de jos", de la talpa ţării, totuşi, măcar de gura mediei, tot se mai face câte un tam-tam şi pentru peştii cei mari. 
Continuarea, aici.

Mircea Neşu a arbitrat un meci la Utrecht

Astăzi, înaintea partidei din campionatul Olandei, dintre FC Utrecht şi AZ Alkmaar, scor final 3-0, s-a disputat un meci

S-a întâmplat astăzi...

1967, Piteşti: Dinamo – Dinamo Zagreb 0-1, Cupa Târgurilor, turul al III-lea, arbitri - Franz Mayer, Schlachta, Bauer (Austria)

Maglie (Italia) – „Stadio AT Frasari”

„Stadio AT Frasari”
Este stadionul din localitatea italiană Maglie, aici având loc partidele echipei de fotbal USA Toma Maglie. Arena are o capacitate de 2.500 locuri.
Maglie
Este o localitate din provincia Lecce, regiunea Apulia, din sud-estul Italiei. Are o populaţie de aproximativ 14.000 locuitori, iar reperele sale sunt Domul, mai multe biserici cu o vechime apreciabilă şi Palazzo Baronale. Este localitatea în care s-a născut politicianul Aldo Moro, fost prim ministru al Italiei în perioadele 1963-1968 şi 1974-1976. Pe 16 martie 1978 a fost răpit de Brigăzile Roşii şi ucis după 55 zile de captivitate.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Amical: CSO Plopeni - Petrolistul Boldeşti 1-0

La Lilieşti, pe un teren foarte bun pentru actualele condiţii climeterice, CSO Plopeni a învins cu scorul de 1-0 formaţia Petrolistul Boldeşti, singurul gol al partidei fiind de fapt un autogol venit cu numai 3 minute înainte de pauză. Partida a fost arbitrată de Viorel Căunei (Plopeni), asistat de Emil Bozieru (Băicoi) şi Cristinel Damian (Slănic).

Imagini de la amicalul Unirea Câmpina - AFC Filipeşti